CONJUNCTURĂ NEFAVORABILĂ PE PIAȚA DE FLOAREA-SOARELUI, RECOLTĂ MARE – PREȚURI MICI

     Una dintre cele mai cultivate culturi de câmp în Republica Moldova, floarea-soarelui, a fost recoltată într-o cantitate record în acest an. Prețurile de achiziție însă lasă de dorit. 

     Floarea soarelui este una din culturile preferate de către gricultorii moldoveni, dar și din întreaga regiune datorită veniturilor pe care le asigură. Ocupă aproape un sfert din terenurile cultivate De aceea, suprafețele semănate cu floarea-soarelui de către agricultorii moldoveni sunt destul de mari. Ponderea acestora în anul curent a fost de 24% în totalul terenurilor agricole cultivate. Pentru comparație, în Ucraina această cifră este de 17%, iar în România — 10%. De asemenea, de la an la an crește productivitatea acestei culturi. Potrivit datelor oferite de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, recolta medie la hectar de floarea-  soarelui, înregistrată în acest an, a constituit 2,24 tone/ha, fiind cea mai mare recoltă obținută în ultimii zece ani.

     De altfel, productivitatea la floarea-soarelui crește constant în fiecare an. Anul trecut aceasta a fost de 2,22 tone, iar în 2016 – de 2,01 tone. În 2015, de pe un hectar de floarea soarelui s-au recoltat doar 1,59 tone de semințe, iar în 2012 și mai puțin – 10,6 tone. Diferența enormă se explică prin creșterea productivității, dar și prin raportarea mai corectă a rezultatelor de către fermieri.Crește productivitatea, dar și corectitudinea fermierilor Potrivit lui Dumitru Lupu, directorul Departamentului comercial al Grupului de companii Trans-Oil, care deține monopolul pe piața de achiziție a semințelor de floarea-soarelui, în ultimii 4-5 ani producţia la hectar a semințelor de floarea soarelui s-a majorat cu circa o treime atât datorită tehnologiilor mai performante aplicate şi a seminţelor de calitate folosite de agricultori, dar şi ca urmare a combaterii economiei tenebre.  Pur și simplu agicultorii raportează date mai veridice despre recoltă. De remarcat că managerul Trans-Oil operează cu alte date decât cele prezentate de către ministerul de profil. Potrivit lui Dumitru Lupu, în anul 2018, recolta de seminţe de floarea- soarelui în Republica Moldova va ajunge la circa un milion de tone. „Acest rezultat va fi obţinut graţie unei recolte mai mari la hectar, estimate la 2,6 tone, faţă de 2,4 tone în 2017, deși uprafeţele semănate cu floarea-soarelui s-au redus”, a precizat managerul în cadrul forumului agrar și logistic „Dnieper-Danube- Black Sea” care s-a desfășurat la începutul lui octombrie la Chișinău.Cea mai mare productivitate – în Dondușeni, cea mai mică – în Nisporeni La rândul său, Ministerul Agriculturii ne-a oferit o serie de statistici intermediare, potrivit cărora, din cele 346 mii de hectare cultivate cu floarea-soarelui și supuse recoltării, până în prezent au fost raportate de către Direcțiile agricole raionale rezultatele obținute pe 343 mii de hectare (99,02% din total).

     De pe această suprafață au fost recoltate aproape 769 mii tone de semințe. Potrivit lui Marin Grama, consultant superior în Direcţia politici de producţie, procesare şi reglementare a calității produselor de origine vegetală din cadrul MADRM, restul de unu la sută revine micilor fermieri, care raportează mult mai defectuos  rezultatele și, din această cauză, cifrele finale vor fi acumulate abia către începutul anului viitor. În profil teritorial, cea mai mare productivitate a fost atinsă în acest an în raionul Dondușeni – 3,1 tone la hectar, Briceni – 2,8 tone și Florești – 2,7 tone. La polul opus, cel mai puțin au strâns de pe un hectar fermierii din Nisporeni – doar 1,42  tone la hectar, cei din Cahul și Criuleni – câte 1,7 tone.În ce privește cantitatea strânsă, în cele trei raioane din UTA Gagauz-Yeri au fost recoltate 67 mii de tone, în raioanele Cahul și Drochia – câte 34 mii tone. Cele mai mari suprafețe de floarea-soarelui au fost cultivate în acest an în Găgăuzia și Cahul – 31,6 și, respectiv, 20,14 mii hectare.66% din volumul de semințe sunt exportate Cât privește piaţa de desfacere, circa 66% din semințele de  floarea-soarelui sunt comercializate pe piețele externe, iar restul 34% sunt prelucrate la fabricile interne.Potrivit datelor furnizate de către Biroul Național de Statistică, în primele nouă luni ale acestui anu au fost exportate  peste 314 mii de tone de semințe de floarea soarelui,în sumă de 123,86 milioane de dolari. Pentru comparație,  în aceeași perioadă a anului precedent au fost exportate 297,8 mii tone, în valoare de 116,8 milioane de dolari. Potrivit trendului înregistrat în primele nouă luni ale anului, dacă tendința se va menține, la capitolul exporturi de semințe de  floarea-soarelui de asemenea vom avea o cantitate record  în acest an. Unul din cele mai exportate produse agroalimentare În total, anul trecut au fost exportate 520 mii tone de semințe,  în valoare de 197,8 milioane de dolari. În 2016 exporturile au fost de 446 mii de tone, în valoare de 178 milioane de dolari,  iar în 2015 –365 mii de tone, în valoare de 143 milioane de dolari.  De altfel, semințele de floarea-soarelui este unul din cel mai exportat produs agroalimentar din Republica Moldova. Pentru comparație. 

     Volumul exporturilor de seminți de floarea-soarelui a fost similar cu cel al cerealelor și produselor din cereale și mai mare decât tot exportul de băuturi (vinuri, băuturi tari și băuturi nealcoolice). De regulă, exportul produselor crește anume în ultimul trimestru al anului și, drept urmare, am putea avea o mărire exponențială în ultimele trei luni din anul curent.
Cel mai mare volum de semințe de floarea-soarelui ajunge pe piețele europene. Anul trecut, din totalul de 520 mii de tone aproape 367 mii au ajuns în țările UE. Cel mai mare importator de semințe moldovenești este România, cu un volum anual de 205 mii tone, în valoare de 72,6 milioane de dolari. De asemenea, anul trecut s-a exportat mult și în Turcia – 133 mii tone, în valoare de 49 milioane de dolari. Trans-Oil – monopolist pe piața de ulei  Circa 90% din prelucrarea semințelor de floarea soarelui în Republica Moldova este asigurată de întreprinderile Grupului Trans-Oil. Este vorba despre fabrica Floarea Soarelui din Bălți și Trans-Oil Refinery din Ceadîr-Lunga.  Aceste întreprinderi asigură grupului o poziţie de monopol pe piaţa internă a uleiului, unde concurează cu micii producători locali şi cu furnizorii din Ucraina şi România. Totodată, pe seama grupului revine peste 99% din exporturile de ulei din Moldova, care este livrat în special în statele din Uniunea Europeană. Potrivit statisticilor, în 2017 au fost exportate  în total 68 mii de tone ulei, în valoare de 51 milioane de dolari. De menționat că cel mai mare volum de ulei moldovenesc îl procură două țări lideri în producerea uleiului de măsline — Italia  și Spania. Acestea au cumpărat untdelemn moldovenesc în valoare de 17,6 și, respectiv, 16,2 milioane de dolari.

     Se țintesc piețele Turciei și Chinei Printre principalele măsuri necesare pentru dezvoltarea în  continuare a producției interne a semințelor și a produselor derivate din floarea-soarelui, Dumitru Lupu a menţionat necesitatea intensificării negocierilor cu Turcia în ce privește eliminarea taxelor vamale aplicate de această ţară la produsele agroalimentare din Moldova.

     Turcia este una dintre principalele pieţe de desfacere a cerealelor şi oleaginoaselor din Moldova. La fel şi în cazul Chinei. La rândul său, secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei, Iuliana Drăgălin a menţionat că, în urma negocierilor cu China privind semnarea unui Acord de liber schimb, părțile au convenit ca această ţară să elimine barierele tarifare în calea exportului de ulei de floarea-soarelui. Totodată, aceasta a menţionat că se duc negocieri şi cu alte state, precum Egipt şi Emiratele Arabe Unite, care pot deveni pieţe de desfacere pentru produsele din Moldova. Deocamdată însă principalele piețe de desfacere pentru semințele moldovenești sunt România și Turcia. Dar acestea încep să achiziționeze masiv semințe din exterior mai aproape de finele anului. În perioada de recoltare traderii și procesatorii din aceste două țări cumpără de regulă de pe piețele interne și abia în decembrie-ianuarie ajung și la traderii din zona noastră. În România prețurile sunt puțin mai mari, în Ucraina — destul de avantajoase  Recolta bună din acest an, atât din Republica Moldova, cât și din România și Ucraina a jucat festa fermierilor moldoveni mici și mijlocii, care nu au capacități de stocare și sunt nevoiți să vândă traderilor și intermediarilor direct de pe câmp. Și așa cum, grație recoltei mari, oferta pe piața internă este mai mare, iar cererea a rămas, practic, neschimbată, prețurile sunt mai mici comparative cu anul trecut. Potrivit datelor de pe site-ul companiei Trans-Oil, care deține și cea mai mare capacitate de stocare din R. Moldova, în noiembrie prețul de achiziție a semințelor varia între 4 800 la Otaci și 5 400 în portul Giurgiulești.  Și în România prețul pentru recolta de floarea-soarelui este unul mai mic decât cel așteptat de fermieri. Prețul pentru o tonă de semințe de floarea-soarelui în 2018 a ajuns la 1 250-1 300 lei românești (5 250-5 460 MDL) pentru majoritatea fermierilor care au vândut către traderi sau procesatori.

     În Ucraina avem prețuri mai bune. În portul Odesa prețul de achiziție a semințelor de floarea soarelui era în luna noiembrie de 10,4 mii de hrivne per tonă (6 436 MDL), iar în regiunea Nicolaev – 10 mii hrivne (6 189 MDL). În general, fermierii moldoveni, care s-au bucurat anul trecut de prețuri relativ avantajoase la floarea-soarelui, care au ajuns și la 6 000 de lei tona, sunt dezamăgiți de conjunctura actuală de pe piață.  Cine are capacități de stocare poate aștepta până în ianuarie, când se prevăd prețuri mai bune Vladimir Agachi, șeful unei gospodării agricole din Pepeni,
Sîngerei, care prelucrează peste două mii de hectare de teren agricol, spune că prețul actual de 4,8 lei pentru un kilogram  de semințe de floarea-soarelui, cât achită la moment trade rii de la Trans-Oil, este mult prea mic pentru fermieri. ”În cel mai bun caz, fabrica de ulei din Bălți cumpără cu 4,8 lei. Însă,  deseori fermierul nu primește nici acești bani, ținând cont de calitatea produsului. Dacă semințele nu sunt curățite corespunzător (nu toți fermierii au capacități de curățare), prețul poate coborî și până la trei lei”, ne relatează agricultorul. El dispune de capacități de stocare, dar și de curățare a semințelor și acest fapt îi permite să nu se grăbească cu vânzarea,  așteptând o conjunctură mai bună pe piață. ”Am avut cultivate circa 450 de hectare cu floarea-soarelui și am obținut o recoltă de circa 2,7 tone la hectar. Acum voi stoca cea mai mare parte din recoltă până în ianuarie-februarie,  când vor începe să cumpere traderii din România și, în special, din Turcia. Aceștia sunt în ultimii ani cei mai activi cumpărători. Însă ei încep să cumpere abia la începutul anului, când se epuizează stocurile de pe piețele lor interne”, susține Vladimir Agachi. Desigur, nu toți își pot permite să aștepte până atunci din lipsă de capacități proprii de stocare sau din necesitate  stringentă de finanțe, fiind nevoiți să vândă de pe câmp la prețuri destul de mici.O soluție pentru aceștia ar fi, potrivit lui Vladimir Agachi, care are o experiență de aproape 40 de ani de activitate în domeniu, să se coopereze pentru a vinde singuri peste hotare. Însă el este sceptic în ce privește capacitatea fermierilor moldoveni de a se coopera. Profit de cinci mii de lei la hectar Vergiliu Josanu, producător agricol de talie medie din r-nul Telenești, care prelucrează 250 hectare de teren agricol, spune că în acest an a reușit să vândă cea mai mare parte  din recolta de floarea soarelui la un preț destul de avantajos. ”Încă în timpul recoltării a început campania de achiziție la Fabrica de ulei din Bălți, am reușit să vând 100 de tone la un preț avantajos – de 5,4 lei pentru un kilogram. Peste trei săptămâni, fabrica a fost închisă pentru retehnologizare. Respectiv, tentați de un preț inițial relativ bun, fermierii au venit la fabric, însă aceasta era deja închisă. Drept urmare a staționării fabricii, oferta a crescut, iar prețul a scăzut până la 4,8 lei per kilogram”, ne relatează fermierul, subliniind că i-au rămas vreo 20 de tone, pe care va fi nevoit să le vândă la acest preț. El spune că, în principiu, este mulțumit de rezultatele din acest an. ”N-a fost atât de rău. Dacă ținem cont că avem costuri de circa opt mii de lei la hectar fără aplicarea ehnologiilor avansate, obținem un beneficiu de circa cinci mii de lei la hectar, chiar la prețul minim pe care îl oferă Trans-Oil.”, spune Vergiliu Josanu.

     O cultură preferată de fermierii mici și mijlocii, care însă  reduce dramatic fertilitatea Agricultorul relatează că floarea-soarelui este una din culturile preferate în special de producătorii mici și medii, specializați în culturi de câmp. Pentru că anume această cultură  le oferă cel mai mare profit. Însă această predilecție a fermierilor comportă un risc enorm pentru terenurile agricole. Potrivit lui Josanu, conform cerințelor asolamentului multianual,  floarea-soarelui se recomandă a fi cultivată pe același teren o dată la șapte ani, sau minim la cinci ani. Cei care au suprafețe mari în gestiune pot să-și permită astfel de practici. Nu însă și fermierii mici și medii care o cultivă și o dată la trei ani, și la doi ani. Această practică este păguboasă pentru sol și, pe termen mediu, s-ar putea solda cu epuizarea solului și reducerea dramatică a fertilității.

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *