Metode de irigare În prezent se utilizează următoarele metode de irigare: prin aspersiune, radiculară, prin picurare și micro-aspersiune. Pentru irigarea prin aspersiune apa este de obicei livrată pe câmp prin conducte cu presiune, iar apoi ea este pulverizată sub formă de ploaie artificială de asupra suprafeței irigate cu ajutorul mașinilor și echpamentului de irigare prin aspersiune, irigându-se nu numai solul, dar și partea aeriană a plantelor. La irigarea prin micro-aspersiune se irigă partea aeriană a plantelor, stratul de pământ de la suprafață și suprafața solului cu picături mici de apă cu scopul de reglare a micro-climatului. Pentru irigarea radiculară apa este livrată prin canale sau conducte, după care ea este îndreptată în țevi perforate, șanțuri sau sistemul de drenaj, instalate la o adâncime mică, irigând stratul activ de sol datorită forțelor capilare și capacității de absorbție a solului.
Pentru irigarea prin picurare, apa este livrată spre plante prin tuburi de polietilenă, instalate pe rânduri sau între rânduri cu micro-orificii speciale (picurători) la zona nutritivă a rădăcinei. Tipuri de udări Se deosebesc două tipuri de udări: de aprovizionare și de vegetaţie. Udările de aprovizionare se aplică toamna, pentru culturile ce se însămânţează toamna, în regiunile, unde în perioada l octombrie — l aprilie cad mai puţin de 250 mm precipitaţii. De asemenea, aceste udări se aplică la culturile ce se însămânţează primăvara mai târziu (15 aprilie — 10 mai) în regiunile în care precipitaţiile din iarnă nu sunt suficiente. Udările de aprovizionare se dau cu 5 — 20 zile înainte de semănat.
Irigarea de aprovizionare din toamnă contribuie la îmbunătățirea regimului termic al solului, favorizând o bună vegetație a plantelor oricărei culturi și pregătirea lor pentru iernare. În multe cazuri udarea de aprovizionare are și o importanță specifică. Astfel, în gospodăriile asigurate insuficient cu apă se efectuează numai udarea de aprovizionare la grâul de toamnă, sfecla pentru zahăr, cartof, floarea-soarelui și alte culturi. Norma de udare la irigarea de aprovizionare se stabilește, luându-se în considerație adâncimea necesară a umectării subsolului (care trebuie să coboare sub nivelul masei principale a sistemului radicular), rezerva de umiditate a solului, în momentul udării, apa ce va proveni din precipitații, masa volumetrică și capacitatea de câmp pentru apă. Pentru calcularea normei se va folosi formula: m = 100 h. a. (R – V) – KP + n, unde: m – este norma de apă m3 /ha; h – adâncimea de umectare a solului, m; a – masa volumetrică a solului, t; R – conținutul de umiditate a solului (%) față de masa solului uscat; V – umiditatea solului înainte de udare (%); P – cantitatea medie, multianuală a precipitaților (pe perioada de toamnă — iarnă), m3 ; K – coeficientul folosirii precipitaților; n – pierderile de apă din sol, după udare, până la venirea iernii, m3 /ha.
Udarea înainte de semănat se aplică cu puțin timp înainte de semănat, când stratul de sol (patul germinativ) este uscat excesiv și nu asigură o răsărire uniformă a plantelor, dar nici o vegetație normală a plantelor răsărite. Aceste situații apar în primăverile foarte secetoase, urmate după toamne secetoase și ierni sărace în zăpadă, pentru culturile semănate în ultima epocă — porumb, soia etc. Sau după perioade lungi de secetă din timpul verii, în cazul semănăturilor de toamnă destul de frecvent întâlnite în Moldova. Adâncimea de umectare se stabilește pentru valoarea de 0,4 — 0,5 m. În numeroase cazuri, irigarea dinaintea semănatului este și una de aprovizionare, în cazul culturilor succesive – porumb, cartof de vară etc. În aceste cazuri se ia în calcul adâncimea de umectare la 0,7 – 1 m. Udarea la plantarea cartofului se aplică în perioade plantării în scopul unei mai bune încolțiri și răsăriri a tuberculilor. În general, se aplică rar: norma de irigare este de nivel mic, 200 — 300 m3 , și se recomandă distribuirea ei prin aspersiune. Udarea de umezire (irigarea prin infiltrație laterală/orizontală) — îmbunătățește regimul de apă al straturilor superioare ale solului. Acestfel de irigare se aplică dacă stratul superficial al solului este uscat și semințele nu încolțesc sau ar rezulta o răsărire neuniformă. Norma de udare în aceste cazuri este de 150 — 200 m3 /ha. Udările de vegetaţie se dau în timpul vegetaţiei plantelor în scopul realizării unui regim de apă favorabil vegetației în stratul activ al solului (stratul de sol cu peste 70% din sistemul radicular). Cerinţele plantelor faţă de apă. Ele se împart în trei grupe: Grupa I — plantele care cer puţină apă (cereale păioase, leguminoase, bumbac etc.) și la care intervalul de timp dintre două udări este de aproximativ 33 zile. Grupa a II-a cuprinde plante care cer mai multă apă (porumb, sfeclă pentru zahăr, floarea — soarelui, cartofi, ierburi perene anul I) și la care intervalul dintre două udări este de aproximativ 25 zile. Grupa a III-a cuprinde plante care cer apă multă (sfeclă pentru nutreţ, porumb furajer, ierburi perene anul II) și la care intervalul între două udări este de aproximativ 20 zile. Norma de apă la irigarea de suprafață (brazde, fâșii, inundare) este de 600 – 1200 m3 /ha, iar la udarea prin aspersiune — de 400 – 600 m3 /ha.
Uneori apare necesitatea de a folosi irigarea în fazele inițiale de vegetație, chiar dacă în stratul superficial al solului există umiditate suficientă, dar în profunzime solul este uscat. În aceste cazuri, plantele sunt expuse pericolului stagnării în creștere și chiar pieirii. Udarea prin aspersiune cu o normă de apă de 150 — 200 m3 /ha îmbunătățește considerabil condițiile de dezvoltare a culturilor și contribuie la păstrarea desimii normale a plantelor. Irigarea de îngrășare (fertiirigarea) – poate fi folosită în calitate de udare de fertilizare suplimentară, independentă sau îmbinată cu irigarea din perioada de vegetație. În cazul irigării independente, norma de apă va fi până la 100 m3 /ha. Soluția de îngășăminte se debitează prin stația de pompare sau rezervorul cu soluție se va conecta la conducta de irigare. Irigarea de împrospătare (răcorire) se aplică cu scopul de a menține plantele în stare de turgescență în zilele de secetă atmosferică. Acest fel de udare se aplică în lunile de vară și în orele cele mai călduroase ale zilei, cu o normă de 50 m3 /ha. Irigarea de spălare se folosește cu scopul evacuării din sol a sărurilor solubile în apă.
Ea se efectuează pe solurile sărăturate. Factorul cel mai important pentru realizarea unei irigații de spălare rațională îl constituie stabilirea normelor de apă pe baza condițiilor concrete și eliminarea apei ce conține sărurile dizolvate. Norma de udare în aceste cazuri ajunge la 3000 – 4000 m3 /hă. În Republica Moldova sunt multe companii, care în parteneriat cu companiile mondiale mari sunt alături de producătorii agricoli pentru a contribui eficient la găsirea și promovarea soluţiilor optime pentru practicarea unei agriculturi irigate, durabile și performante. În acest scop, aceste companii vin în sprijinul producătorilor agricoli, oferindu-le sisteme de irigaţie, atât prin aspersiune, cât și prin picurare, la un preţ rezonabil și de calitate înaltă. Sisteme de irigare prin aspersiune Conceptul și principiile de funcționare Irigarea prin aspersiune este o metodă de irigare, unde apa este evacuată cu presiune prin dispersoarele aparatelor de irigat în aer, apa fiind zdrobită în picături, cade pe plante și sol sub formă de ploaie. Ea este recomandată pentru culturile de câmp, legume, flori, culturi la care prezența picăturilor de apă pe organele aeriene ale plantei au efect pozitiv. Sisteme de irigare prin aspersiune sunt oferite sub formă de aripi de ploaie, linii de aspersie și microaspersie. Sortimentul de aspersoare este foarte larg și include stropitori ce dezvoltă diferite distanțe de udare, debit diferit de apă pe oră. Există aspersoare ce produc picături cu dimensiuni mari, dar și aspersoare care produc o ploae superfină – ceață, care sunt folosite pe larg de către crescătorii de ciuperci. Sisteme de irigare prin aspersiune constău din trei elemente de bază: stație de pompare, conducte magistrale și conducte de distribuție; agregate de irigare prin aspersiune, mașini și echipamente ce transformă fluxul de apă în picături de ploaie și care le distribuie pe suprafața câmpului.
Mașini de irigare prin aspersiune cu acțiune circulară (cu suporturi) Mașina de irigare prin aspersiune cu presiune mică, utilizată pentru irigarea culturilor de câmp și tehnice pe suprafețe mari. Sunt construite diferite modele cu o capacitate de la 50 până la 450 m3 de apă pe oră. Suportul central este o structură piramidală, placată cu colțar din zinc și echipată cu sistem de fixare de tip ancoră pe o platformă pătrată din beton, ceea ce asigură mai multă stabilitate dispozitivului circular al mașinii. Apa se livrează în zona de transmisie prin țeavă ascendentă și vinclu, construite din oțel zincat cu un diametru de 219 mm. Înălțimea standard a segmentului mașinii și a altor părți ale sistemului este de 3,30 m, în modelele cu înălțime suplimentară poate ajunge la 4,10 m. Mașini de irigare prin aspersiune cu acțiune frontală (cu suporturi) A) Apa captată din canal
— Sisteme de irigare pentru câmpurile mari dreptunghiulare cu o supafață de până la 400 ha.
— Mașina lucrează în mișcare, deplăsându-se paralel cu canalul de apă.
— Colectarea apei din canal asigură consumul minim de energie.
— Direcția mișcării este stabilită prin cablu sau brazdă.
— Eficiența înaltă, datorită consumului mic de energie pe unitate de suprafață. B) Apa captată din hidrant
— Colectarea apei din hidrantele rețelei de irigare închise permite utilizarea acestui sistem pe suprafețe cu relief dificil.
— Productivitate – până la 300 m3 /oră. — Bază centrală cu 4 roți.
— Posibilitate de conectare la hidrante de la orice capăt și în centru.
— Calitatea înaltă a ploii se asigură chiar și la o presiune mică a apei.
Instalații mobile cu tambur În prezent, instalațile mobile cu tambur au devenit dispozitivele idiale de irigare a suprafețelor mici și mijlocii. Mobilitatea mare, posibilitatea de utilizare a apei nefiltrate, de utilizare a diferitor combinații de duze de pulverizare și distribuitori de apă pe console le transformă în sisteme de irigare universale (figura 1). Particularitățile instalațiilor mobile cu tambur
• Este destinată pentru irigarea culurilor de câmp și celor tehnice, legumelor.
• Tamburul are trasmisie acționată prin hidro-turbină, instalată pe cilindrul tamburului.
• Este echipată cu furtun cu diametrul 65 — 100 mm și lungimea 250 — 450 m.
• Construcția este galvanizată în întregime.
• Automatizare completă a procesului de irigare datorită computerului de bord.
• Furtun de polietilenă cu diametru 90 — 140 mm, lungime 300 — 450 m.
• Trasmisie hidraulică a virării.
• Tamburul are trasmisie acționată prin hidro-turbină, instalată pe cilindrul tamburului.
• Cutie de viteze – 4 trepte.
• Spre deosebire de modelele precedente, este echipată cu aripi pliante, cu lungimea de la 12 până la 50 m, care asigură o lățime a zonei de irigare de la 34 până la 72 m. Înălțimea aripilor pliante poate fi reglată în limitele a 1,5 – 2,5 m, în dependență de înălțimea plantelor.
• Sistemul rotativ al tamburului permite desfacerea furtunului de irigare în orice direcție.
• Control mecanizat sau computerizat al procesului de irigare. Console de irigare prin aspersiune Console de irigare prin aspersiune sunt preconizate pentru funcționarea instalațiilor mobile cu tambur în calitate de unitate principală de lucru, care creează ploaia artificială și o distribuie pe suprafața câmpului. Particularitățile tehnice:
• Duzele de irigare prin aspersiune produc o ploaie măruntă, care nu deteriorează plantele și nu tasează solul.
• Presiunea din timpul funcționării nu depășește 3,2 atmosfere, ceea ce contribuie la economisirea energiei și a apei.
• Lățimea fâșiei irigate este cuprinsă între 26 și 72 m, în dependență de modelul consolei.
• În timpul transportării consola poate fi fixată cu ușurință pe ramă.
• Un singur operator desface și strânge consola în câteva minute.
• Este echipat cu mecanism de virare, care permite modificarea poziției consolei în raport cu direcția deplasării. Irigarea prin aspersiune cu aripi de ploaie Aripile de ploaie se folosesc la irigarea culturilor de câmp, fiind ușor de asamblat/mutat. Având diametru de 90 mm și de 75 mm, se pot asambla aripi de ploae pe lungime de 300 sau 400 metri. La aripile de ploae se pot folosi aspersoare mari, cu un diametru până la 38 de metri (figura 2.) Particularitățile tehnice:
• Cost redus al investiţiei. • Aspersoare echipate cu doua duze ce asigura o uniformitate foarte bună a udării.
• Posibilitatea schimbării duzelor în funcţie de presiunea disponibilă și debitul necesar.
• Durabilitate foarte mare în timp.
• Posibilitatea înlocuirii conductei de polietilena cu furtun flexibil, ceea ce face mult mai ușoară mutarea liniei de aspersiune de pe o poziţie pe alta.
• Sisteme de cuplare rapidă sigure și fără pierderi.
• Presiuni reduse de funcţionare. Avantajele și neajunsurile irigării prin aspersiune Avantaje :
• Metoda este aproape similară cu procesul natural de umezire a terenului a ploii naturale.
• Mecanizarea și automatizarea irigării.
• Rata de irigare este reglementată mai exact și într-o gamă largă (30…50…300-800 m3/ha și mai mult), care permite crearea unui regim de apă – aer de sol aproape de optim și reglarea adâncimii de umezire a solului.
• Menținerea structurii solului.
• Posibilitatea de irigare pe terenuri cu relef neregulat, pot fi udate zonele cu pante abrupte.
• Mobilitate și operativitate în cazul irigării frecvente.
• Micșorarea temperaturii stratului de aer de asupra solului în timpul irigării.
• Îmbunătățirea condițiilor mecanizate de semănat/plantat, de recoltat și prelucrare a culturilor.
• Posibilitatea de a efectua irigări împotriva înghețului și de încălzire.
• Aplicarea îngrășămintelor împreună cu apa de irigare. Neajunsuri:
• Necesitatea în energie mecanică pentru crearea ploii artificiale.
• Consumul mare de energie (40…100 kw- h pe 1 udare pentru v = 300 m3/ha).
• Vântul influențează calitatea ploii și uniformitatea distribuirii ei.
• Este necesar de a deplasa tehnica de irigare în timpul irigării.
• Costul înalt al echipamentului (sprinklere metalice, conducte de transport (40 … 100 kg pe 1 ha).
• Cheltuieli înalte de exploatare a echpamentului de irigăre. Investițiile. Costul mediu al sistemelor de irigare prin aspersiune poate fi 1500 – 2500 dolari SUA pentru 1 ha de suprafață irigată, în dependență de mașinile și instalațiile utilizate. Sisteme de irigare prin picurare Conceptul și principii de funcționare Irigarea prin picurare este o metodă de irigare printr-un sistem de tuburi de polietilenă cu picurători, unde apa se livrează spre zona unde se află sistemul radicular al plantelor. Principala particularitate a irigării prin picurare este livrarea uniformă a apei direct la fiecare plantă pe durata întregii perioadei de vegetație, în concordanță cu necesițățile de apă a fiecărei culturi. Componentele de bază al sistemului de irigare prin picurare sunt următoarele: • Stațiile de pompare (cele mai frecvent utilizate sunt motopompele și pompele electrice).
• Utilaj de filtrare a apei (filtre cu pietriș și nisip, de asemenea filtre cu discuri).
• Nodul de fertilizare (cele mai utilizate sunt dispozitivele: injector de tip „Venturi”, vas închis de fertilizare, dozatron și sisem automatizat de fertilizare).
• Conducta principală (magistrală).
• Regulator de presiune.
• Conducta secundară (submagistrală).
• Supapa de aer.
• Conectoare și fitinguri universale.
• Linia de picurare, care este elementul-cheie. Mai des utilizate sunt următoarele 6 modele:
1. Linie de picurare de tip „bandă”.
2. Linie de picurare cu emitere.
3. Tubul de picurare.
4. Tub de picurare cu compensator de presiune (CP).
5. Tub cu picurători multianuale cu compensator de presiune pentru instalarea subterană cu tehnologia „Rootguard”.
6. Picurători liniare (emitere). Avantajele irigării prin picurare
• Permite dozarea exactă a cantităţilor de apă și îngrășământ necesare plantelor – se reduce consumul de apă cu circa 70%, iar consumul de îngrășământ se reduce considerabil (de 3-4 ori); • Spor de producţie cu până 100% mai mare;
• Timpurietate cu până la 7 – 10 zile;
• Nu formează crusta, nu afectează structura și textura solului; Permite irigarea în orice condiţii – vânt sau temperaturi ridicate;
• Reduce considerabil posibilitatea apariţiei bolilor în culturi – tratamente mult mai puţine;
• Se reduce cantitatea de buruieni apărută în cultură – se reduce numărul lucrărilor în cultură;
• Plantele se dezvoltă uniform, iar calitatea produsului finit este mult mai bună;
• Sistemul nu necesită presiuni mari de funcţionare, ceea ce duce la economisirea energiei pentru pompare;
• Se reduce considerabil forţa de muncă necesară;
• Se pot efectua lucrări în cultură chiar și în timpul irigării;
• Investiţia se recuperează chiar din primul an doar din sporul de producţie și timpurietatea obţinută. Investițiile.
Costul unui sistem de irigare prin picurare este individual și depinde direct de: cultura irigată, schema de plantare, dimensiunile terenului și topografie, sursa de apă și distanța până la teren, utilajul de pompare a apei (electric sau moto), tipul liniei de picurare și de sistemul de control (atomatizat, manual). Regimul de irigare a culturilor agricole Se realizează un regim optim de irigare, când umiditatea orizontului de sol în care se află sistemul radicular al plantelor, se menține în limitile de 75 – 80 %, pe soluri grele; 70 – 75 %, pe cele medii, și 60 – 65 %, pe cele ușoare, făță de valoarea „capacității de camp” pentru apă. Trebuie să menionăm că diferite culturi agricole au cerințe variate față de uimiditate în decursul perioadei de vegetație, astfel că, limita inferioară a umidității optime se poate modifica într-o anumită măsură după fazele dezvoltării plantelor, în legătură cu particularitățile lor biologice, precum și cu condițiile de sol. Regimul de irigare la grâul de toamnă. Irigarea face posibilă obținerea unor recolte mari de grâu an de an. Această cultură folosește bine rezervele de umiditate din toamnă-iarnă, cât și cele de primăvară. La cultura irigată a grâului, un rol important îl are ,,udarea de aprovizionare”, care asigură o răsărire uniformă, completă și o dezvoltare ulterioară a plantelor foarte bună. În zonele amenajate pentru irigare, udarea este absolut obligatorie, exceptând anii ploioși. Udarea de aprovizionare la grâul de toamnă, în zonele de nord și de centru, se face cu o normă de apă de 500 – 600 m3 /ha, iar în zona de sud — cu 800 — 1000 m3 /ha. Această udare se execută cu 4 – 5 săptămâni înainte de semănat. Ea se poate face înainte de arătura de bază, după arat sau după semănat. Având în vedere posibilitățile create de umiditate, pentru realizarea unor lucrări de calitate ale solului, este de preferat udarea înainte de arat sau după arat, dar urmărind să avem în sol umiditate favorabilă răsăririi plantelor. În perioada de primăvară-vară a vegetației, umiditatea maximă în sol, pe adâncimea de la 0 – 70 cm, trebuie să fie cuprinsă între 70 -75 % din valoarea „capacității de camp” pentru apă a solului respectiv. Cea mai mare cantitate de apă este folosită de plante în fazele formării paiului, începutul înspicării și coacerii în lapte a boabelor.
În acestă perioadă, în lipsa precipitaților, se vor aplica udări care să mențină umiditatea cerută în sol. De regulă sunt necesare 1 – 2 udări, cu o normă de 400 – 600 m3 /ha. În condițiile Moldovei, udare prin aspersiune este cea mai rațională pentru grâu, orz și secara de toamnă, triticale. Regimul de irigare la porumb. Porumbul este una din principalele culturi agricole, care răspunde prin recolte mari la aplicarea irigației. Este o plantă cu consum moderat de apă. Astfel, consumul specific de apă (cantitatea necesară penru o unitate grosimetrică de recoltă) este mai mic față de majoritatea culturilor cerealiere. Având în vedere, însă, recoltele mari care se obțin, consumul total de apă la 1 ha de cultură este mai mare decât la celelante culturi. Porumbul are un consum ridicat de apă în a doua parte a vegetație. În intervalul de la faza în 6 – 7 frunze, la faza de 13 – 14 frunze, consumul de apă crește de două ori față de perioada anterioară, datorită creșterii plantelor, formând aparatul foliar. În acest interval se face prima udare, cu 500 – 600 m3 /ha. A doua udare se face la sfârșitul intervalului în fază de 13 – 14 frunze, cu o normă de 500 – 600 m3 /ha, iar a treia udare, în perioada de înflorire – coacere în lapte – ceară, cu 650 – 700 m3 /ha. Aplicarea udărilor la porumb se va efectua când umiditatea solului scade sub 70 % din valoarea „capacității de camp” pentru apă a solului, pe adâncimea de 0,7 – 1,0 m. Regimul de irigare la sfecla pentru zahăr. Aceasta este o cultură foarte sensibilă la irigare și dă recolte mari pe toate tipurile de sol. Sfecla are un consum specific de apă, moderat: pentru 1 t. de rădăcini, necesită 100 m3 apă, însă la producții de 60 – 80 t/ha – consumă 6200 – 8700 m3 /ha. Consumul de apă al sfeclei pentru zahăr variază în timpul perioadei de vegetație. În mod convențional s-au stabilit 4 perioade: I – de la răsărire până la începutul formării intense a frunzelor – are loc un consum de apă neînsemnat; II – iunie și începutul lunii iulie, creșterea intensă a frunzelor și începutul formării rizocarpilor, având un consum de de apă de 35 – 40 m3 /ha/zi; III – luna iulie și prima jumătate din august este caracterictic prin dezvoltare maximă a frunzelor și creșterea intensivă a rizocarpilor, având un consum de apă de 50 – 60 m3 /zi; IV – jumătatea a doua a lunii august până la recoltare, când continuă creșterea intensă a rizocarpilor și acumularea zahărului în ele, având un consum mai redus de apă 20 – 30 m3 /zi. Irigarea crează condiții optime de umiditate, dacă pe adâncimea 0 – 70 cm se menține 65 – 70 % din valoarea „capacității de camp” pentru apă a solului cu textură luto-nisipoasă și 70 – 80 % pe cele luto-argiloase. Această umiditate se asigură prin aplicarea a 5 – 8 udări în timpul perioadei de vegetație. Udările trebuie începute în luna iunie și încheiate la sfârșitul lunii august.
Norma de udare la sfeclă este de 600 – 700 m3 /ha. În zonele mai secetoase se recomandă udarea de aprovizionare de toamnă, cu o normă de 700 – 800 m3 /ha. Regimul de irigare a culturii de soia. Soia este o plantă relativ rezistentă la secetă, dar producții mari se pot obține numai asigurând o umiditate optimă în sol. Pentru formarea unei tone de recoltă de boabe, soia consumă 1500 – 1900 m3 apă. Udarea culturilor de soia se aplică în perioadele consumului intens de apă. În perioada de la semănat până la începutul înfloritului se efectuiază o udare cu 400 – 500 m3 /ha, când umiditatea scade sub 70% din valoarea „capacității de camp” pentru apă a solului. În perioada de la începutul înfloririi până la începutul formării boabelor, udarea se efectuează când solul are sub 70 -75% din valoarea „capacității de camp” pentru apă, cu o normă de 400 – 500 m3 /ha. Cea mai potrivită metodă de irigare este ploaia artificială. Foarte importantă este irigarea din timpul înfloririi prin care se evită avortarea sau uscarea florilor. Regimul de irigare a culturii de cartof. Cea mai mare parte a sistemului radicular al cartofului este amplasată până la adâncimea de 60 cm, 50% din acestea se află chiar în stratul arabil. Din această cauză plantele de cartof nu pot folosi umiditatea din profunzime, iar udarea de aprovizionare cu norme mari este insuficientă. Ca aspect principal, regimul de irigare la cartof, trebuie să asigure o aprovizionare constantă cu apă pe parcursul întregii durate de vegetație.
Cele mai favorabile condiții pentru dezvoltarea plantelor se crează menținând umiditatea solului la nivelul de 75 — 80% din valoarea „capacității de camp” pentru apă, în perioada de la răsărire până la butonizare, îar în perioada de la butonizare, până la începutul maturizării, 70 – 75 %. În acest scop, în funcție de condițiile meteorologice ale anului (precipitații) se vor aplica 3 — 6 udări. Udările se întrerup când se formează cea mai mare parte din tuberculi și încetează creșterea lor. Norma de udare prin aspersiune este de 350 — 400 m3 /ha. La plantarea de vară este obligatorie udarea înainte de arat cu 700 – 800 m3 /ha, sau înainte de plantare cu o normă de 700 m3 /ha. Pe parcursul perioadei de vegetație se efectuează 3 — 5 udări, astfel încât umiditatea solului să se mențină peste 70% din valoarea „capacității de camp” pentru apă, la cartoful de vară. Regimul de irigare a culturii de tutun. Atât seceta, cât și excesul de umiditate dăunează recoltei și calității tutunului. Metoda cea mai eficace de irigare a tutunului este udarea prin aspersiune. Termenele udărilor se stabilesc pe baza umidității din sol, care trebuie să fie peste 70% din valoarea „capacității de camp” pentru apă în perioada de la plantare până la înflorire și 55 – 65% în perioada maturizării și recoltării frunzelor. În sistemul de irigare sunt următoarele udări: udarea înainte de plantare, udarea de prindere, udarea dinaintea completării golurilor și udarea de aprovizionare. — Udarea dinainte de sădit se face în ajunul plantării cu norma de 400 – 700 m3 /ha. — Udarea de prindere se face îmediat după plantare și este absolut obligatorie, astfel prinderea răsadului este în pericol. Norma de udare este de 350 – 400 m3 /ha. — Udarea dinaintea completării golurilor se face în ajunul efectuărrii lucrării, cu norma de 300 – 400 m3 /ha. — Udările din timpul perioadei de vegetație crează condiții favorabile plantelor, cea ce condiționează formarea recoltei mari și de calitate superioară și sunt următoarele: ØØ În perioada de înrădăcinare până la formarea mugurului floral se efectuează două udări: prima – la 12 – 15 zile de la plantare, cu 400 -500 m3 /ha; a doua peste10 -15 zile după prima udare cu o normă de 500 – 650 m3 /ha. ØØ După înrădăcinarea răsadului, timp de 35 – 40 zile se aplică încă două udări, cu norma de 600 – 850 m3 /ha. ØØ Perioada a doua de vegetație de la formarea mugurului floral până la desfacerea primei flori (perioadă critică) are o durată scurtă de 12-15 zile, atunci are loc cea mai intensă creștere a plantelor, respectiv ele au cele mai mari cerințe pentru apă. Deci, sunt necesare 1-2 udări cu o normă de 600 – 850 m3/ha. ØØ În perioada a trea a vegetației tutunului de la desfacerea primei flori până la sfârșitul vegetației, necesarul de apă scade, încât trebuie să ne limităm doar la 1 – 2 udări a câte 450 -700 m3 /ha. În perioada aceasta se irigă numai în anii foarte secetoși. Regimul de irigare a lucernei. Lucerna cere o umiditate ridicată a solului pe întreaga durată de vegetație.
Cele mai mari recolte de fân și de semințe se obțin când umiditatea minimă nu scade sub 70 – 75% din valoarea „capacității de camp” pentru apă a solului. Pe terenurile destinate pentru semănatul lucernei după arătura adâncă se efectuiază o udare de aprovizionare cu norma de apă de 700 – 800 m3 /ha. La lucernă se aplică de regulă irigarea prin aspersiune. Pentru prima coasă de lucernă, este suficientă o singură udare de 700 – 800 m3 /ha, la începutul lunii mai, deoarece solul are încă rezerve de apă în adâncime. Pentru a obține recolte mai de fân, din trei coase, sunt necesare două udări pentru fiecare coasă. Prima udare se aplică îndată după cosire, iar cea de doua la începutul fazei de butonizare. În anii cu rezerve insuficiente de umiditate în sol se face o udare de aprovizionare primăvara timpuriu, înainte de semănat. În anii de exploatare a culturii (2, 3, 4), pe timp secetos, udarea de aprovizionare se recomandă toamna până la venirea înghețurilor, când plantele încetează creșterea. La culturile pentru semință, umiditatea solului pe adâncimea de 1 m trebuie menținută la nivelul de 70 — 75 % din valoarea „capacității de camp” pentru apă a solului, până în faza de butonizare a plantelor, iar în continuare peste 60%. Principalele mijloace prin care se poate dirija regimul de apă din sol: 1. Irigarea este măsura cea mai sigură de dirijare a regimului de apă din sol, dar deocamdată este asigurată pe suprafețe reduse. Pentru aceasta este necesar să fie valorificate, cu maximă eficiență, celelalte mijloace care urmează și stau la îndemâna agricultorilor. 2. Sistemul de lucrări aplicate solului în vederea creșterii porozității și a permeabilității prin desființarea straturilor impermeabile. Când pe stratul de 0-30 cm s-a format hardpanul (talpa plugului), se va lucra cu plugul prevăzut cu scormonitori care afânează solul pe 5-10 cm adâncime, sub fundul brazdei. Când stratul impermeabil este situat la 30- 40 cm, se va lucra cu cizelul pe această adâncime, iar dacă se găsește la 50-70 cm — se va lucra cu scarificatorul. Prin aceasta se asigură condiții pentru acumularea de mari cantități de apă în sol pe adâncimea de până la 100-150 cm care se poate valorifica de către rădăcini.
Aprovizionarea optimă cu apă a solului pe 0-100 cm este de 1.200-1.500 m3 /ha când poate rezista fără pierderi semnificative, la 1-2 luni de secetă. S-a determinat că din precipitațiile căzute în perioada de toamnă s-au pierdut 80% pe solul nelucrat și numai 13,7% pe cel lucrat corect. 3. Ameliorarea structurii solului, care asigură o porozitate și permeabilitate optime, se realizează printr-o corectă fertilizare organo-minerală, cu valorificarea tuturor resturilor vegetale, prin aplicarea de amendamente, unde este necesar, și prin cultivarea de ierburi perene într-un asolament rațional întocmit. Desigur, trebuie evitate multiplele lucrări ale solului și la umiditate necorespunzătoare care duc la distrugerea structurii, la prăfuirea solului. 4. Măsuri eficiente pentru reducerea pierderilor de apă din sol. Cele mai mari pierderi se produc prin evaporare la suprafața solului. Trebuie evitate lucrările de răscolire, de vânturare a solului, cum se constată la grapa cu discuri la care s-au înregistrat pierderi de apă de până la 29%. Realizarea unui mulci natural sau artificial la suprafața solului evită pierderile prin evaporare. Un teren bine structurat realizează la suprafața solului, pe 2-5 cm, un strat izolator, un mulci natural care împiedică pierderile de apă prin evaporare. Prașilele efectuate foarte superficial, cu cuțite plate care doar taie buruienile pe dedesubt, fără a răscoli solul, asigură reducerea pierderilor de apă prin evaporare. S-a demonstrat că porumbul prășit în luna mai a înregistrat pierderi de apă de 1,8 mm/zi, iar cel neprășit — 4,9 mm/zi. Foarte important este ca terenul să se mențină nivelat, fără coame. Prin analize efectuate în primăvară pe stratul de 0-10 cm s-a găsit 23% umiditate pe terenul nivelat și 17% pe cel denivelat, iar pe coamă s-a găsit doar 7,74% apă. 5. Rotația culturilor asigură dirijarea regimului de apă presupune ca după culturile mai consumatoare de apă, să urmeze culturi cu consum mai mic, iar după culturile cu înrădăcinare adâncă să urmeze culturi cu înrădăcinare superficială care vor folosi apa din straturi diferite. 6. Folosirea rațională a îngrășămintelor este foarte importantă în dirijarea regimului de apă din sol. Aplicarea îngrășămintelor organice asigură înmagazinarea și reținerea unor cantități mai mari de apă (humusul reține de 6 ori mai multă apă). Pe suprafețele corect fertilizate consumul de apă este mai mic. Astfel, porumbul într-un sol sărac consumă 550- 600 l de apă, pentru a forma 1 kg de substanță uscată, iar pe un sol fertilizat — doar 350-400 l de apă. 7. Semănatul în epoca optimă asigură o creștere și dezvoltare normală a plantelor cu capacitatea de a realiza o masă vegetală mai mare cu un consum redus de apă, deoarece sunt evitate stresurile. La semănat se va asigura o densitate a plantelor corespunzătoare rezervei de apă din sol.
Când în perioada de toamnă-iarnă au căzut mai puține precipitații, densitatea plantelor va fi mai mică. 8. Folosirea de specii și soiuri (hibrizi) care valorifică mai bine apa existentă în sol, care s-au dovedit mai rezistente la secetă. Astfel, consumul specific (coeficientul de transpirație) care ne indică necesarul de apă pentru a forma 1 kg de substanță uscată este: 311 la mei, 322 la sorg, 518 la grâu, 831 la lucernă etc. S-a constatat că floarea-soarelui la 1 l de apă consumat realizează 3,4 g de substanță uscată (s.u.), pe când sorgul realizează 6,6 g de substanță uscată. Tot așa porumbul la fiecare 1 mm de apă consumată realizează o producție de 2-3 kg, pe când sorgul realizează 8-11 kg. 9. Distrugerea buruienilor care sunt mari consumatoare de apă (de 2-3 ori mai mult decât plantele de cultură) asigură ca apa existentă în sol să fie consumată numai de plantele de cultură. 10. Prezența perdelelor forestiere de protecție asigură o îmbunătățire radicală a regimului hidric din sol. Ele reduc viteza vântului cu 26-50% și pierderea apei prin evaporare cu 20-45%. În spațiul dintre perdele se menține o atmosferă mai umedă, determinând reducerea transpirației plantelor și deci consum mai mic de apă. În spațiul protejat de perdelele forestiere s-a acumulat un strat de zăpadă de 60-80 cm, iar în afara acestui spațiu doar 15 cm. Se știe că fiecare 10 cm de strat de zăpadă aduce în sol 300 m3 /ha apă.