RECOLTĂ DE GRÂU MAI MICĂ, DAR MAI SCUMPĂ

Recolta de grâu din acest an se arată a fi mai mică față de anul precedent. Pe de altă parte, prețurile internaționale de achiziție a grâului vor fi mai mari pe fundalul unei secete în țările din nordul Europei, a ploilor abundente din Franța sau a diferitor intemperii în Ucraina și Rusia. Fermierii moldoveni ar putea profita de prețuri mai mari, în cazul în care vor avea posibilitatea să vândă direct către traderi recoltele și să nu recurgă la serviciile intermediarilor. Conjunctura internațională este favorabilă pentru a obține prețuri mai avantajoase.
Potrivit Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, recolta medie de grâu în acest an este de 3,22 tone la hectar, mai mică cu 0,1 tone față de media înregistrată în ultimii cinci ani și mult mai mică față de anul trecut, când agricultorii moldoveni au strâns câte 3,87 tone la hectar. Cea mai bună recoltă – la nord, cea mai slabă – în raioanele din centrul țării Dacă ținem cont de suprafețele însămânțate cu grâu de 320 mii de hectare. și, dacă media respectivă se mai menține până la finele secerișului, în anul curent recolta pe întreg teritoriul Moldovei va fi de aproape un milion de tone, volum suficient pentru a asigura piața internă, dar și pentru a exporta cantități importante. Pentru comparație, anul trecut au fost recoltate 1,17 milioane tone. însă de pe o suprafață mai mică, de circa 300 mii de hectare.  Potrivit informației furnizate de Marin Grama, consultant superior în cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în raioanele de nord ale țării s-au înregistrat cele mai bune recolte, aici fiind strânse până la ora actuală câte 3,5 tone la hectar. În zona de centru recolta medie constituie 2,7 tone. iar la sud — coincide cu media pe republică – 3,2 tone la hectar. Dacă ne referim la raioane, cele mai mari recolte, la momentul scrierii articolului (19 iulie) s-au înregistrat în Taraclia, unde au fost recoltate în
medie câte 4,5 tone la hectar și în Dondușeni, câte 4,2 tone la hectar. Ce trebuie să faci pentru a obține o recoltă bună în pofida condițiilor climaterice Potrivit lui Marin Grama, recoltele depind nu doar de condițiile climaterice. Dacă se aplică corect toate tehnologiile, impactul negativ al climei asupra recoltei este destul de redus. De asemenea, specialistul amintește și despre corectitudinea
exploatării multianuale a terenurilor, menționând rotația culturilor cultivate sau așa numitul asolament, uneori uitat de către unii fermieri, care după ce seamănă mai mulți ani la rând aceeași cultură pe același teren, se arată surprinși de recolta tot mai redusă și tot mai necalitativă. ”Este important pentru agricultori să știe, că aplicarea tehnologiilor performante în procesul de cultivare, calitatea semințelor, a îngrășămintelor și a mijloacelor de uz fitosanitar se răsfrâng direct asupra calității și mărimii recoltei. Agricultura conservativă tot mai recomandată în contextul anilor secetoși Și Vasile Șarban, șeful direcției Politici de producție, procesare și reglementări de calitate a produselor vegetale din cadrul MDRM accentuează importanța aplicării corecte a tehnologiilor, referinu-se în mod special la agricultura conservativă. ”Vremea secetoasă din ultimii ani trebuie să ne învețe să schimbăm modul de prelucrare a solului. Agricultura conservativă cu aplicarea minimă a aratului sau renunțarea în general la ele, este de natură să mențină umiditatea în sol, dar și să păstreze sau chiar să îmbogățească structura solului, fapt ce se reflectă direct asupra calitatății recoltei”, menționează acesta. Evident, o aplicare corectă a tehnologiilor și a celor mai performante modele de activitate în agricultură pot să-și permită fermierii mari, cei care au suficiente supreafețe, dar și care pot să angajeze personal calificat, agronomi, capabili să urmărească o corectă exploatare a terenurilor agricole. Arșița din aprilie a scăzut recolta, iar ploile din iunie au redus din calitate Fermierii nu sunt tare dezamăgiți de rezultatele mai slabe, așteptându-se încă din primăvară la o recoltă mai proastă față de anul trecut.Nicolae Moraru, conducătorul unei gospodării agricole din satul Chișcăreni, raionul Sângerei, spune că recolta a fost chiar mai mică decât media pe republică. ”Am strâns câte 2,5 tone la hectar, un rezultat așteptat după o primăvară secetoasă și foarte călduroasă, când am avut pe parcursul a 12 zile temperaturi de peste 30 de grade, și asta în luna aprilie. Iar pe la sfârșitul lui iunie, când am început deja secerișul, au
pornit ploile, care au redus și din calitate. Nivelul de gluten în grâu a coborât sub 18% și nu putem să-l vindem ca grâu alimentar, trecându-l automat la categoria de ”furajer”, ne relatează agricultorul. Oricum, intermediarii i-au propus un preț de 2,5 lei pentru un kilogram, mai bun decât în anul trecut, când operau cu prețuri de 2,2 — 2,3 lei per kilogram. Nicolae Moraru nu
a semănat mult grâu, doar 400 de hectare din cele 2 000 pe care le are la dispoziție, în special pentru a-l împărți proprietarilor de terenuri, în contul plății pentru arendă. El speră să obțină profit din celelalte culturi de câmp – floareasoarelui și porumb, așteptându-se, după estimări, la o recoltă  bună.E nevoit să vândă intermediarilor, ratând o parte din profit Vergiliu Josanu, fermier din r-nul Telenești a fost mai norocos, recoltând de pe cele 80 de hectare semănate cu grâu, câte aproape patru tone la hectar. El a vândut grâul cu prețuri între 2,5 și 2,6 lei, tot la intermediari. ”Dacă aș avea depozit, aș păstra grâul vre-o câteva luni, după care l-aș vinde morarilor și brutarilor din zonă. Aceasta miar da un profit suplimentar de 50-60 bani la kilogram”, relatează fermierul, care oricum este mulțumit de preț. De menționat, că dl Josanu l-a vândut ca grâu furajer, deși conținutul de gluten depășea 21%. Este o practică răspândită, intermediarii cumpără grâul de la  gricultori ca grâu furajer, apoi îl vând ca grâu alimentar, cel puțin o  arte din el. Astfel, profitul, obținut de un intermediar la un kilogram, poate ajunge și până la 75 de bani. Majoritateaintermediarilor vând grâul achiziționat, de regulă, de la micii fermieri, traderilor, cei care dețin silozuri de stocare și  care își permit să aștepte până când prețurile de pe piețele
internaționale devin mai mari.Prețuri mai bune de la traderi și intermediari Pe fondalul unei recolte slabe de cereale, în mai toate țările  producătoare, prețurile de achiziție afișate în acest an de către traderi, sunt mai bune decât în anul precedent. Spre exemplu, grupul de companii TRANS OIL, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală a cerealelor, a afișat pe siteul său prețuri de achiziție, care variază între 2,7 lei, pentru grâul furajer în locațiile mai îndepărtate de portul Giurgiulești, cum ar fi elevatorul Ulei Nord din Otaci, și 3,25 lei — direct în port. Prețurile grâului furajer variază între 2,7 și 3,1 lei. iar cele ale grâului alimentar, între 2,8 și 3,25 lei per kilogram. Prețurile propuse de intermediari pentru grâul furajer încep de la 2,5 lei.Împrumută 240 milioane de dolari pentru a cumpăra cereale și semințe de floarea-soarelui De altfel, TRANS OIL are planuri mari pentru achiziția de cereale în acest an. La 11 iulie. grupul a semnat la Paris cu un consorțiu bancar internațional un acord privind un împrumut sindicalizatîn valoare de 240 milioane dolari pentru achiziționarea de produse agricole din recolta din 2018 din Republica Moldova. TRANS OIL intenționează să cumpere mai mult de 500.000 de tone de semințe de floarea-soarelui și peste 1,2 milioane de tone de cereale (grâu, orz, rapiță, porumb, mazăre), dar și peste 100.000 de tone de soia.Recent, grupul a mărit capacitatea de transbordare a terminalului cerealier din portul internațional liber Giurgiulești până la 1,6 milioane de tone pe an. Amintim, că grupul de firme TRANS OIL deține 16 elevatoare pe întreg teritoriul Republicii Moldova, de la Giurgiulești până la Ocnița, capabile să stocheze simultan mai mult de 750 mii de tone de cereale. Grupul mai deține două terminale de cereale și un terminal pentru uleiul de floarea-soarelui în portul Giurgiulești, precum și o serie de întreprinderi agricole, de transport, de infrastructură, inclusiv în Ucraina.
Întreprinderea are de asemenea capacități impresionante de transport. Recolta mai slabă la nivel mondial crește prețul grâului la burse Deși recolta din acest an nu este la fel de bună, comparativ cu anul trecut, conjunctura de pe piețele internaționale poate fi favorabilă pentru a obține un preț avantajos. Din cauza unui val de căldură și secetă impropriu Europei de Vest, recolta din această regiune va fi mult mai mică decât în anul precedent. Potrivit agenției de știri Bloomberg. mulţi fermieri luptă pentru supreviețiure, după ce valul de căldura și seceta a afectat părţile nordice ale continentului european, lovind puternic în recoltele de cereale. Și dacă mulţi fermieri nemţi ar putea falimenta din cauza secetei, în Franţa, din contra, precipitațiile abundente ar putea reduce producția. În ansamblu, o recoltă decentă s-ar putea bucura de preţuri mai mari. Spre exemplu, prețul la grâul tranzacţionat la bursa Euronext de la Paris a urcat cu 17% în acest an, îndreptânduse
către prima creştere anuală din 2012. Din cauza recoltei proaste, mai mulți fermieri germani sunt în prag de faliment Pagubele provocate culturilor de grâu din Germania, al doilea mare cultivator de cereale din UE, care se adaugă la recoltele slabe din anul trecut, ar putea să îi falimenteze pe mulţi fermieri, avertiza săptămâna trecută Asociaţia Cooperativelor Agricole din Germania (DRV). «Mai mulţi dintre membrii noştri au nevoie urgent de ajutorul  Guvernului», a spus preşedintele DRV, Henning Ehlers.«Seamănă cu un deşert», afirmă Thomas Gaebert, despre ferma sa de la Trebbin, situată la sud de Berlin. Colegii săi, care cultivă cereale de peste 40 de ani. spun că nu s-au mai confruntat niciodată cu o situaţie similară. Thomas Gaebert se aşteaptă să piardă o treime din recolta sa obişnuită de grâu şi mai mult de jumătate din recolta de rapiţă, după ce plantele s-au uscat din cauza lipsei de precipitaţii. Situaţia este atât de gravă în Germania, unde temperaturile au depăşit 30 de grade Celsius în lunile mai şi iunie, încât mulţi fermieri preferă să îşi distrugă culturile  în loc să încerce să le recolteze, susţine preşedintele Asociaţiei Fermierilor Germani (DBV), Joachim Rukwied. Cei mai mari producători din UE sunt afectați de intemperii O situaţie similară se înregistrează în mai multe ţări din nordul Europei. În Marea Britanie, cea mai fierbinte vară
din ultimele patru decenii a afectat culturile de grâu, în special având în vedere iarna umedă şi rece, care a împiedicat dezvoltarea rădăcinilor, astfel plantele fiind mai vulnerabile la vara secetoasă. În Polonia, din cauza secetei au avut de suferit peste 66.000 de ferme, care se întind pe o suprafaţă de 1,2 milioane hectare, susţine Ministerul Agriculturii. La est de Polonia, pagubele provocate sectorului agricol au determinat Lituania şi Letonia să declare stare de urgenţă.O altă surpriză neplăcută ar urma să o constituie recolta de grâu a Franţei, cel mai mare cultivator din UE. Deşi iniţial vremea caldă şi umedă i-a făcut pe analişti să prognozeze cea mai bună recoltă din ultimii ani, ulterior situaţia s-a înrăutăţit. Prea multe precipitații şi prea puţin soare au dus la un spic de grâu cu puţine boabe, ceea ce înseamnă randament mai mic. În ultima lună, conform estimărilor, recolta de grâu a Franţei a scăzut cu 4,6 milioane tone. Rusia, Ucraina și România vor avea recolte mai mici Și în Federația Rusă, care a obținut anul trecut o recoltă record de cereale, Ministerul Agriculturii se așteaptă la o recoltă de 64,4 milioane tone de grâu și 100 milioane tone — de cereale.
Anul trecut, fermierii ruși au recoltat 86,7 milioane tone de grâu și peste 135 milioane tone de cereale. Și aici este vorba despre condițiile climaterice nefavorabile – secetă extremă sau vreme foarte ploioasă. În această situație, Rusia nu va mai putea repeta performanța din anul trecut, când a exportat 52,4 milioane tone de grâu, ajungând cel mia mare exportator din lume.Și în Ucraina se așteaptă o reducere a recoltei, deși nu în proporțiile la care se așteaptă Federația Rusă. Potrivit președintelui Asociației Ucrainene de Cereale Nicolai Gorbaciov, fermierii ucraineni vor produce în acest an 25 milioane tone de grâu, dintre care 16,5 milioane tone vor fi exportate. România la fel se așteaptă la o recoltă mai scăzută în 2018 — 8,5 milioane tone, față de 9,1 milioane tone în anul  trecut. Drept urmare, și exproturile de grâne românești se vor reduce de la 6,8 milioane tone la 5,9 milioane tone. Prognozele FAO, puțin mai optimiste De altfel, prognozele Organizației pentru Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) sunt mai optimiste. Potrivit acesteia, Uniunea Europeană va avea în acest an o recoltă de grâu de 145 milioane tone față de 152 milioane tone în anul trecut.
Rusia va obține o recoltă de 77 milioane tone, iar Ucraina – de 26,5 milioane tone, chiar mai mult cu 0,8% față de anul precedent. Totuși, și prognozele FAO arată că majoritatea producătorilor
mari de grâu își vor reduce recolta (tabel). Prețurile la bursele internaționale sunt în creștere Deși rezervele de umiditate în sol la începutul sezonului agricol curent au fost destul de benefice pentru un an agricol reușit, valurile de căldură din lunile aprilie-mai nu au fost favorabile  pentru recolta mai bogată a celelorlalte culturi cerealiere.Cel mai tranzacţionat contract futures la Chicago Board Of Trade, cu livrare în luna septembrie, a înregistrat o creştere de 1%, până la 5,02 dolari per bushel, circa 184,45 dolari/ tonă. În Paris, la Euronext, prețul unei tone de grâu. cu livrare în septembrie, la 16 iulie era de 184 euro/tonă. Contractele futures pentru luna decembrie s-au încheiat la prețul de 186 de euro/tonă.Leul tare reduce din profitul traderilor Un factor ce reduce din beneficiul exportatorilor moldoveni de grâu îl reprezintă și aprecierea leului. Dacă la 18 iulie 2017  un euro costa 20,78 lei, în anul curent, la aceeași dată acesta costă 19,55 lei, cu 1,23 lei mai puțin. Astfel, la o tonă de grâu, exportatorul pierde din cauza aprecierii leului circa 230 de lei. Dacă, ipotetic, TRANS OIL ar vinde grâul prin intermediul bursei Euronext din Paris, beneficiul companiei la o tonă de grâu, cu livrare în decembrie, ar fi de 377 — 927 lei (fără cheltuieli de transport). Se așteaptă o recoltă mai slabă de porumb și una obișnuită de floarea-soarelui Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru anul 2018 în medie pe țară o roadă de circa 2,6-3 tone de porumb la hectar (recolta medie pentru ultimii 10 ani a constituit 3,2 tone).
Recolta de semințe de floarea-soarelui se prognozează a fi aproape de media pentru ultimii 10 ani. Cei de la Hidrometeo se așteaptă la 1,5-1,7 tone la hectar (media pe ultimii 10 ani a fost de 1,7 tone).

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *