Calcularea cantității brute de îngrăşământ mineral după conţinutul în substanţa activă a îngrăşământului
Normele de îngrăşare ce se aplică pe suprafaţa de un hectar sunt exprimate fie în cantitate totală de îngrăşământ, fie în substanţă activă. Conţinutul în substanţe active este diferit, în funcţie de îngrăşământul folosit. De exemplu, la azotatul de amoniu acest conţinut este de 34,7%, la uree (carbamidă) — 46%, iar la superfosfat — 18-20% .
Aceasta înseamnă că, întroducând la hectar 100 kg din aceste îngrăşăminte, plantele vor beneficia mai mult sau mai puţin, în funcţie de îngrăşământul primit. În cazul când îngrăşământul este azotat de amoniu, plantele primesc 32- 35 kg azot, pe când în cazul ureei, la aceeaşi cantitate de îngrăşământ brut (100 kg), plantele vor primi 46 kg azot. Când recomandările privind folosirea îngrăşămintelor se dau în „cantitate de substanţă activă la hectar” este necesar să se calculeze, în funcţie de concentraţia îngrăşământului respectiv, cantitatea totală brută ce trebuie aplicată. Aceasta se face foarte simplu, în felul următor. De exemplu: S-a stabilit că la o cultură agricolă este necesar să se aplice 45 kg/ha azot (N), iar îngrăşământul ce se aplică este azotatul de amoniu ce conţine 34,0 % azot (N). Pentru a cunoaşte cât îngrăşământ sub formă de azotat de amoniu (Dî.b.) trebuie dat la hectar astfel ca să se aplice 45 kg azot (N), aplicam regula de trei simplă, adică se înmulţeşte 45 cu 100 şi se împarte la 34 s.a.
Dî.b. = 45 x 100 = 133 kg azotat de amoniu. 34 Dî.b. = Ds.a. x 100 ; Cs.a. Dî.b. = doza (cantitatea) brută de îngrășământ kg/ha, Ds.a. = doza de substanță activă kg/ha, Cs.a. = conținutul de substanță activă în îngrășământ.
Pentru a nu mai face de fiecare dată acest calcul, se foloseşte tabelul ce urmează. În prima coloană verticală din stânga a tabelului este arătat conţinutul ce îl are îngrăşământul chimic în substanţă activă (hrănitoare) în kg la 100 kg îngrăşământ brut. În prima coloană orizontală de sus se arată dozele de îngrăşământ (socotite în substanţă activă) care urmează să se dea la un hectar. Cantitatea de îngrăşământ brut se află la întretăierea coloanei care indică conţinutul în substanţe hrănitore al îngrăşământului (34) cu coloana care indică doza recomandată la hectar (45). Folosind formula Ds.a. = Dî.b. x Cs.a. , 100 se poate face și calculul invers, calculând cantitatea de substanță activă, întrodusă în sol prin administrarea unei anumite cantități de îngrășăminte.
Cantitatea substanților active accesibile din sol și a celor provenite din îngrășămintele introduse trebuie să corespundă cantității calculate pentru o anumită produție. Se prevede și un plus procentual, care în cazul fosforului poate agunge la 15-20%, pentru a avea siguranța unei bune aprovizionări a plantelor cu hrană, și ridicarea fertilității solului. Nu toate substanțele active introduse în sol prin îngrășăminte sânt folosite de către plante. O parte din ele rămân în sol, de aceea trebuie aplicat și un coeficient de folosire a substanțelor nutritive din sol și din îngrășăminte. Pentru calculul dozelor de îngrășăminte necesare, în scopul administrării pentru recolta planificată, pot fi folosite datele din următoarele tabele.
Doza N, P2O5, K2O kg/ha = Y × Csp x 100 × I, Cu în care: Y = producţia scontată, t/ha; Csp = consum specific de N, P2O5, K2O pe tona de produs principal kgN/t, kg P2O5/t, kg K2O /t; (vezi tabelul 5 ) Cu = coeficient de utilizare a N,(50%), P2O5,(25%), K2O(60%) din îngrăşăminte, %; I = indicele de corecţie a dozei funcţie de starea de aprovizionare a solului cu N,P,K după analiza solului.
Aportul elementelor din gunoiul de grajd,
kg/ha = Dg ×Cg ×KUg , în care, 100 Dg = doza de gunoi de grajd, t/ha; Cg = conţinutul de N,(5kg/t), P2O5,(2,5kg/t), K2O,(6kg/t) din gunoi, kg element/t; KUg = coeficient mediu de utilizare a N, P2O5, K2O din gunoi în %. Calculul dozelor corectate cu aportul de N, P2O5, K2O din gunoi care vor trebui aplicate sub formă de îngrăşăminte chimice. Necesar îngrăşănimte = Doza N, P2O5, K2O, chimice, kg/ha kg/ha – Aportul de elemente din gunoi de grajd, kg/ha Calculul dozelor de îngrăşăminte brute: Doza de îngrăşământ brut, kg/ha = Doza N, P2O5, K2O kg/ha x 100 , Cs.a. Cs.a. = conţinut în substanţă activă, %. Calculul necesarului de substanţă activă şi de îngrăşăminte brute pentru suprafaţa cultivată: Necesarul, kg = Doza × Suprafaţă Necesarul N, P2O5, K2O, kg = Doza N, P2O5, K2O kg/ha × Suprafaţă, ha Necesarul de îngrăşăminte, kg = Doza îngr., kg/ha × Suprafaţă, ha
Principalele cauze ale micşorării eficienţei îngrăşămintelor În ultimii ani la noi în republică eficienţa îngrăşămintelor este de multe ori micşorată, întrucât în practica agricolă nu se respectă o serie de alte cerinţe necesare pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor şi anume: 1. Pregătirea solului în modul necorespunzător duce la scăderea eficienţei, iar uneori poate să contribuie chiar la obţinerea unor rezultate nefavorabile. De exemplu: folosind
aceeaşi cantitate de îngrăşământ sub aceeaşi cultură pe un lan cu prelucrarea superficială şi altul cu arătură adâncă de toamnă se obţin diferite mărimi ale recoltei. 2. Folosirea unui raport nepotrivit între îngrăşămintele azotate, fosfatice, potasice. Faţă de condiţiile de sol la una şi aceeaşi plantă, raportul dintre îngrăşămintele azotate, fosfatice şi potasice se schimbă de la o zonă la alta. Astfel, în zona solurilor de tip cernoziom, cerealele păioase reacţionează în general foarte bine la aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor sau azot şi fosfor, pe când în zone solului brun sau cenuşiu de pădure reacţionează mai bine la îngrăşămintele cu azot. Pe solurile salinizate îngrăşămintele cu potasiu pot chiar să dăuneze creşterii şi dezvoltării plantelor. Nu se poate vorbi despre un raport potrivit în codiţiile când la noi în republică se intriduc aproape numai îngrăşăminte azotate, îndeosebi nitratul de amoniu, şi mai mult sub cultura grâului de toamnă.
- Folosirea dozelor necorespunzătoare de îngrăşăminte. Dozele de îngrăşăminte se stabilesc în practică cel mai bine pe baza experienţelor făcute în camp sau pe bază de corelaţii dintre analizele chimice şi cele experimentale. Aceasta arată în ce măsură în raport cu factorii naturali (climă, sol) şi factorii agrotehnici folosiţi planta reacţionează la aplicarea îngrăşămintelor. Cu acest scop companiele care livrează îngrășăminte pun loturi experimentale demonstrative în diferite zone climaterice ale republicii pentru testarea unor hibrizi și soiuri de culturi. Când nu există experienţe şi nici analize chimice, dozele se pot calcula pentru a acoperi nevoile de substanţe nutritive a plantelor ţinând seama că din îngrăşămintele introduse în sol se folosesc parţial. De exemplu, cerealele folosesc în medie 70-90% din azot, 20- 30% din fosfor şi 90-100 % din potasiu.
- Aplicarea îngrăşămintelor la o epocă nepotrivită. Particularităţile biologoce ale plantelor în ceea ce priveşte necesitatea în diferite momente nutritive nu se schimbă prea mult în raport cu diferite zone de cultură. În schimb, condiţiile climaterice se modifică foarte mult, ceea ce insuficiază regimul de apă din sol. La una şi aceeaşi plantă efectul îngrăşămintelor poate să fie diferit şi după modul cum s-a ştiut să se îmbine necesitățile plantelor cu condiţiile climaterice. În zonele cu precipitaţii insuficiente şi repartizate neuniform, cea mai mare parte din îngrăşăminte trebuie dată ca îngrăşământ de bază şi încorporată adânc. Nutriţia suplimentară s-a arătat eficientă în aceste condiţii la cerealele de toamnă, când îngrăşămintele se aplică primăvara timpuriu, iar la cerealele de primăvară, când acestea se aplică, după răsărire. În alte zone, cu precipitaţii abundente, nutriţia suplimentară dă rezultate bune, când îngrăşămintele se aplică chiar mai târziu, în luna aprilie. În zonele secetoase (la culturile neirigate) pentru alte epoci, această metodă devine facultativă. Adică, dacă lunile aprilie şi mai sunt secetoase nu se aplică îngrăşăminte, iar dacă sunt precipitaţii abundente ele se pot aplica.
- Semănatul târziu sau prea timpuriu. Întârzierea semănatului sau semănatul prea timpuriu duce la scăderea producţiei. Aşa de exemplu, întârzierea semănatului cu 1 luna de zile faţă de epoca optimă, scade în medie recolta cu 30-37% la grâu, 8-30% la porumb, 9-10% la floarea soarelui, 5-23% la sfecla de zahăr. Datorită întârzierii semănatului sau semănatului prea timpuriu, plantele suportă mai greu o serie de procese legate de creştere şi dezvoltare şi din această cauză se modifică şi mersul normal al asimilării substanţelor nutritive.
- Îmburuienirea terenului şi neefectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere a culturilor constituie unul din factorii care micşorează eficienţa îngrăşămintelor. Pentru deplina valorificare a îngrăşămintelor trebuie să se creeze condiţii favorabile pentru aprovizionarea plantelor cu apă. Combaterea buiruienilor şi aplicarea la timp a lucrărilor de întreţinere asigură o mai bună aprovizionare a plantelor cu apă şi deci o mai bună valorificare a îngrăşămintelor.
- Folosirea amendamentelor necorespunzătoare sau în doze nesatisfăcătoare sau excesive pentru corectarea reacţiei acide sau bazice a solurilor micşorează, de asemenea, eficienţa îngrăşămintelor
BIBLIOGRAFIE Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp. Chișinău, 2021, 280 p. Madjar Roxana, Davidescu Velicica. Agrochimie. Ed. Didacticã şi Pedagogicã Bucureşti, 2009, 228 p. Mihailevschi M., Gumovschi A., Olmada V. Cartea conducătorului brigăzii de câmp (sub redacția Gumovschi A) „Сartea moldovenească”, Chişinău, 1989, 386 p. Toma S., Gumovschi A., Andrieş S., Babuc V.,ş.a. Aplicarea îngrăşămintelor în agricultura durabilă. Chişinău, Ştiinţa, 2008, 214 p