În sistemul de deservire agrochimică, ca verigă intermediară sunt necesare două categorii de depozite:
Depozite centrale, aparţinând companiilor de deservire agrochimică, situate lîngă calea ferată şi dotate cu mijloace mecanizate pentru descărcarea îngrăşămintelor din vagoane şi distribuirea lor spre clienţi.
2. Depozite mici sau mijlocii, situate în gospodăriile fermiere sau întreprinderi agricole. Depozitarea produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor este permisă în depozite special amenajate, autorizate în modul stabilit de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor și destinate exclusiv păstrării produselor respetive. Proprietăţile îngrăşămintelor legate de păstrare La amenajarea depozitului pentru păstrarea îngrăşămintelor, trebuie să ţinem cont de anumite proprietăţi ale acestora, care ar putea duce la înrăutăţirea însuşirilor fizice sau chimice ale îngrăşămintelor în timpul păstrării, la cheltuieli suplimentare în vederea pregătirii îngrăşămintelor pentru aplicare pe teren. Asemenea însuşiri sunt higroscopicitatea, pericol de descompunere şi explozie, conţinutul în acizi liberi. Higroscopicitatea este proprietatea îngrăşămintelor de a absorbi vapori de apă din aerul atmosferic, când umiditatea relativă a acestuia este superioară unei valori critice. Cea mai ridicată higroscopicitate o au azotatul de amoniu şi îngrăşămintele ce conţin azotat de amoniu, precum şi azotatul de calciu.
Higroscopicitatea foarte scăzută au superfosfatul, îngrăşămintele complexe, pe bază de fosfaţi de amoniu şi sarea de potasiu cu conţinut ridicat în substanţă activă. Îngrăşămintele negranulate absorb mai intens vapori de apă comparativ cu cele granulate (în ultimul timp se aplică peliculele uleioase care împiedică acest proces). Resturile de acizi liberi. Cele mai multe îngrăşăminte conţin resturi de acizi liberi (fosforic, sulfuric, azotic) care pot ataca pereţii şi pardoseala (podeaua) depozitului de păstrare, părţile metalice ale maşinilor de transport şi de administrare. La amenajarea depozitului se protejează pereţii laterali şi pardoseala cu substanţe anticorozive. Aciditatea liberă variază astfel: 0,25-0,5% la sulfatul de amoniu; 5,5 % la superfosfatul simplu (exprimată în P2O5); 6,75% la superfosfatul concentrat. Pericolul de descompunere și explozie. Descompunerea poate avea loc în cazul îngrăşămintelor minerale cu azot, explozia fiind posibilă la azotatul de amoniu. Temperatura critică de explozie este în jur de 3000 C, însă o descompunere lentă cu formarea de oxizi de azot, care sunt gaze toxice, poate avea loc şi la temperaturi mai joase. În condiţii necorespunzătoare de păstrare se pot descompune parţial şi îngrăşămintele cu azot sub formă amidică.
Evitarea exploziilor impune interzicerea păstrării materialelor inflamabile şi fumatul în depozit, evitarea amestecului azotatului de amoniu cu substanţe organice, favorizante ale procesului de explozie. Cerinţele față de depozitul de îngrăşăminte Depozitul trebuie să asigure conservarea însuşirilor necesare ale îngrăşămintelor şi să evite pierderile de substanţe active prin retrogradare sau descompunere. — Se amplasează departe de alte clădiri (la distanță minimum 60 m), ca în caz de incendiu să evite pericolul extinderii acestuia. Amplasarea lui faţă de casele de locuit, clădiri de menire socială se face departe — minimum 200 m, de grădiniţele de copii, şcoli de — minimum 500 m. — Construcţia depozitului trebuie aşezată pe un teren uscat, ferit de umezeală şi igrasie (pereţi care absorb umiditatea) cu apa freatică la adâncime mare, pentru a nu permite ascensiunea capilară. Nu se amplasează în vecinătatea locului de depozitare a furajelor. — Spre depozit se face pe un drum petruit sau betonat cu suficient spaţiu rezervat manevrării mijloacelor de transport. — Dimensionarea depozitului se face în raport cu cantitatea de îngrăşăminte ce se acumulează pentru toată cantitatea de îngrăşăminte, necesare anual pentru gospodăriile în regiune sau pentru propria gospodărie. — Se ţine seama de volumul ocupat de o tonă de îngrăşământ şi de înălţimea admisibilă la depozitarea sacilor în ştabeli (stive) sau a îngrăşămintelor în vrac. Considerând 2 m înălţimea medie de depozitare. Pentru depozitarea unei tone de îngrăşământ se va lăsă o suprafaţa de circa 0,65 m2. — Construcţia se face cu pereţi din piatră sau din alte materiale utilizabile în acest scop ieftine, rezistente la atacul produs de oxizi, care rezultă din descompunerea îngrăşămintelor. — Trebuie să evite variaţiile mari de temperatură şi circulaţia curenţilor de aer.
— Podeaua sau pardoseala se face din beton, asfalt sau poate fi o argilă bine tasată, aşezată pe un strat de egalizare din nisip şi pietriş spre a se evita pătrunderea capilară a apei din sol. — Acoperişul se confecţionează din ţiglă sau plăci de azbociment, aşezate pe o aşterneală de scândură acoperită cu carton asfaltat (toli). — Nu se recomandă tablă, întrucât degajările inevitabile de amoniac şi oxizi din îngrăşăminte o deteriorează rapid. — Uşile la întrarea în depozit trebuie să permită pătrunderea maşinilor pentru încărcarea sau descărcarea îngrăşămintelor (min. 3,4-3,8 m). — Interiorul depozitului se compartimentează cu elemente mobile pentru crearea de spaţii rezervate diverselor sortimente de îngrăşăminte, livrate în vrac. Depozitul poate fi dotat cu cărucioare pentru a transporta saci cu îngrăşăminte cu maşini mobile, având încărcător frontal cu elevatoare cu şnec, maşini pentru măcinarea îngrăşămintelor aglomerate în bulgări din cauza higroscopicităţii etc. — Depozitul trebuie prevăzut şi cu spaţii destinate circulării vehiculelor, staţionării maşinilor ce deservesc depozitul. Volumul interior al spaţiului de depozitare nu poate fi cu mult inferior volumului necesar adăpostirii întregii cantităţi de îngrăşăminte utilizate de gospodăriile regiunii.
— Depozitele mari ale companiilor ce comercializează îngrășăminte minerale trebuie să fie construcţii speciale care pot înmagazina cantităţi de îngrăşăminte pentru o suprafaţă minimă de 10000 ha, dotate cu utilajul necesar introducerii îngrăşămintelor în depozit, cu utilaj de încărcare şi măcinare, iar unele companii cu mașini de aplicare a îngrățămintelor în teren. — Îngrăşământul neambalat nu se spijină de pereţii depozitului, ci se prevăd pereţi interiori din beton armat. Capacitatea halei poate fi de 5000-10000 tone, ceea ce revine de la 3,36-4,31 tone/m2 la suprafaţa efectiv ocupată de îngrăşăminte, adăugându-se spaţiile rezervate pentru circulaţia maşinilor în exterior.
— Depozitul trebuie să fie asigurat cu un set de inventar antiincendiar de primă necesitate, un set de medicamente pentru acordarea primului ajutor, cu mijloace de igienă și de protecție individuală. Depozitarea îngrăşămintelor La depozitarea îngrăşămintelor se vor asigura condiţii de evitare a aglomerării, a incendiilor şi a exploziilor. — Îngrăşămintele ambalate în saci se clădesc la înălţimea de 10-12 rânduri de saci, nu mai mult, pentru evitarea presiunilor mari şi aglomerarea îngrăşămintelor din ambalajele de la bază. — Stivuirea Big Bags se va face pe paleți în stivă de maxim două rânduri, dacă depozitarea se face în interior și 1 rând în exterior. Se va evita depozitarea Big Bags înclinați, pentru a nu exista riscul de accident și de deteriorarea a mărfi. — Stivele se construiesc la o distanţă de circa 70 cm de la pereţii depozitului. — Îngrăşămintele provenite din saci rupţi sau deterioraţi se depozitează separat. — Îngrăşămintele simple sau complexe livrate în saci se de pozitează, fiecare separat, în boxe despărţite prin pereţi din scândură gudronată.
— Amestecul de îngrăşăminte incompatibile sau cu compatibilitatea scăzută, rezultat întâmplător, se aplică în timpul cel mai scurt pe teren spre a se evita înrăutăţirea însuşirilor fizice şi aglomerarea. — Fiecare boxă sau compartiment cu sortimente de îngrăşăminte trebuie să poarte o tăbliţă pe care se specifică tipul de îngrăşământ şi data întrării în depozit. — În depozit nu se admite păstrarea unor produse care degajă vapori (cartof, sfeclă, legume etc.).
— Nu este recomandată depozitarea în loc însorit sau aer liber. Dacă acest lucru este inevitabil, așezați la loc umbros. Nu depozitați îngrășămintele cu conținut mai mare de azot (N) de 16% la soare. Măsuri de prevenire a incendiilor — În depozitul de îngrăşăminte se interzice consumul de alcool, fumatul şi folosirea surselor de iluminat deschise. Deasemenea, în depozit nu se folosesc instalaţii de încălzire. Sunt interzise lucrări de sudură, când în interiorul depozitului se află azotatul de amoniu. — Păstrarea furajelor, produselor inflamabile şi a celor toxice este de asemenea interzisă în acelaşi spaţiu cu îngrăşămintele. — Amestecul de azotat de amoniu cu uleiuri minerale şi vegetale cu grăsimi animale, cu cărbuni, naftalină, materiale combustibile (lemn, bumbac, fibre vegetale, gudronate, vazilină, păcură) poate favoriza exploziile. Soda, acizii, sulful, permaganatul de potasiu, sulfurile, obiectele din cupru, zinc, plumb, produsele cu mercur favorizează descompunerea azotatului de amoniu. — Varul nestins, în contact cu apa, poate creşte temperatura şi favorizează exploziile. — Spaţiul rezervat depozitării îngrăşămintelor, ce ar putea produce incendii, se spală şi se întreţine curat înainte de depozitare, în locurile unde au fost depozitate îngrăşămintele în vrac.
— După golirea sacilor de îngrăşăminte, nu se permite utilizarea lor pentru ambalarea altor produse. — Depozitele trebuie să fie dotate cu instalaţii pentru stingerea incendiilor, aflându-se la locul vizibil. — Sunt necesare instrucţiunile de lucru pentru muncitori şi personalul de lucru. — Se păstrează ordinea şi curăţenia. Pregătirea îngrăşămintelor înainte de aplicare Unele îngrăşăminte prin păstrare mai îndelungată se aglomerează şi se transformă în bulgări. Înainte de a fi introduse pe teren ele trebuie mărunţite. Deseori se recomandă la unele plante aplicarea concomitentă a 2-3 îngrăşăminte diferite. Pentru a face economie de forţă de muncă şi pentru o mai bună răspândire, este bine ca ele să fie amestecate înainte de aplicare. Uneori îngrăşămintele au mai mare efect dacă se granulează cu mraniţă, gunoi de păsări sau oi, lucru uşor de făcut în gospodărie. Mărunţirea îngrăşămintelor Această operaţie se efectuează în cazul îngrăşămintelor care s-au întărit şi s-au transformat în bulgări. Mărunţirea se face manual cu maiul, zdrobitoarea sau alte maşini care se găsesc în gospodărie şi au fost adaptate în acest scop. Îngrăşămintele uşor solubile în apă (azotatul de amoniu, sarea potasică) se mărunţesc astfel ca să aibă o mărime de 1-3 mm. Se admit până la 4-5 % de particule de 5 mm. Îngrăşămintele greu solubile în apă ca făina de oase, precipitatul, varul şi altele trebuie mărunţite mult mai fin.
După mărunţire îngrăşămintele se cern printr-o sită (ciur) cu ochiurile de 3-5 mm, deoarece particulele prea mari creează condiţii neprielnice pentru plante. Amestecarea îngrăşămintelor În condițiile din gospodaria agricolă individuală, amestecul se poate face manual — când este vorba de cantități mici — și mecanizat — când se amestecă cantități mari. Îngrăşămintele minerale se amestecă aşezându-se în straturi subţiri, unul peste altul, şi apoi se lopătează. Este necesar ca îngrăşămintele să fie uscate, deoarece altfel se formează bulgări. Pentru a nu a avea pierderi şi a nu înrăutăţi posibilităţile de răspândire, înainte de amestecarea îngrăşămintelor, se vor respecta o serie de reguli. Mai întâi trebuie să ştim rezultatul pe care-l vom obţine după ce vom face amestecul. Amestecarea ingrasamintelor nu se poate face oricum, deoarece această operație este limitată de o serie de amestecuri, care nu se pot realiza. — Nu se pot amesteca azotatul de amoniu cu superfosfatul și îngrășămintele care conțin CaO, deoarece se formează săruri care eliberează amoniac. — Îngrășămintele care conțin calciu, ca și amendamentele cu calciu, nu se pot amesteca cu îngrășămintele ce conțin azot amoniacal, deoarece se produc pierderi de azot sub formă de amoniac. — Amestecul dintre azotatul de amoniu și superfosfat nu este admis și pentru faptul că aciditatea liberă din superfosfat duce la formarea acidului azotic și apoi la desfacerea acestuia sub formă de oxid de azot. Totodată se înrautațesc însușirile fizice, amestecul devine umed și greu de împrăștiat, datorită compușilor cu higroscopicitate mare.
Azotatul de amoniu suferă și o solubilizare datorită umidității superfosfatului, ceea ce dă o oarecare vascozitate amestecului. — — Îngrășămintele amoniacale, când se amestecă cu superfosfat își măresc capacitatea de întărire și are loc o creștere oarecare a umidității amestecului. — Superfosfatul nu se amestecă cu îngrășăminte care conțin oxid de calciu sau carbonat de calciu, deoarece duce la retrogradarea acidului fosforic. — Ureea nu se amestecă cu îngrășăminte care conțin fosfat primar și secundar de calciu, întrucât se produc pierderi sub formî de bioxid de carbon și amoniac. — Unele îngrășăminte se pot amesteca numai înaninte de aplicare, cum este cazul, de exemplu, al sarurilor potasice cu azotatul de amoniu . — În practică, se pot amesteca (pentru combinații de tipul NP sau NPK) urmatoarele îngrășăminte: azotatul de amoniu, azotatul de sodiu, sulfatul de amoniu, sulfonitratul de amoniu; sărurile potasice, sulfatul de potasiu; superfosfatul se poate amesteca cu sărurile potasice; superfosfatul (dacă se neutralizează în prealabil cu substanțe bazice) se poate amesteca și cu îngrășăminte azotate amoniacale (azotatul de amoniu și sulfatul de amoniu), înlaturându-se astfel cauza care provoacă pierderi de azot. Pentru ca dozarea îngrăşămintelor să corespundă cu cerinţele plantelor şi condiţiile de sol, este necesar să se cunoască conţinutul de elemente nutritive al îngrăşămintelor care se amestecă.
Prin cântărire se determină greutatea fiecărui component al viitorului amestec de îngrăşăminte. Pentru o bună omogenizare amestecarea trebuie executată cu deosebită atenţie. Neutralizarea îngrăşămintelor Operaţia este necesară în cazul îngrăşămintelor cu reacţie acidă, urmând să fie neutralizată aciditatea. Substanţele pentru neutralizare sunt varul, creta, cenuşa, făina de oase etc. De exemplu, 100 kg de azotat de amoniu se neutralizează cu 50 kg de var (carbonat de caliciu). În cazul amestecurilor de îngrășăminte azotate cu superfosfat și săruri potasice, care se execută în condiții de producție, cantitățile de substanțe neutralizatoare sunt mai mici.
Când în amestec întră și superfosfat, mai întâi se amestecă acesta cu substanța neutralizatoare și apoi se face amestecul și cu celelalte îngrășăminte. Procedând astfel, se evită pierderile de azot și se îmbunatățesc însușirile fizice ale amestecului. Granularea îngrăşămintelor Îngrăşămintele granulate sunt mai economice şi mult mai bine folosite de către plante. Granularea se poate face la fabrică sau în gospodărie, folosindu-se pentru aceasta mraniţa, gunoiul de păsări sau de oi, etc.
Gumovschi A. Pregătirea îngrășămintelor înainte de aplicare. Buletin agrochiminform. Chișinău, MAC, 2003, p. 6-10.
Roxana Madjar, Velicica Davidescu. Agrochimie Ed. Didactica şi Pedagogică Bucureşti. 2009, 228 p.
Toma S., Gumovschi A., Andrieş S., Babuc V., ş.a. Aplicarea îngrăşămintelor în agricultura durabilă. Chişinău, Ştiinţa, 2008, 214 p