MANAGEMENTUL RESTURILOR VEGETALE ÎN AGRICULTURA CONSERVATIVĂ

Solul şi planteleconstituie un ecosistem unic, în care coexistă în mod unitar şi interdependent, de aceea distrugerea continuității sistemului, chiar pe o perioadă scurtă, nu este logică.

Solul are nevoie de un acoperiş, format din vegetaţie şi resturi vegetale. Paiele, cioclejii, frunzele, pănuşile şi alte parţi ale plantelor, care rămân în câmp de la cultura precedentă recoltată pentru boabe sau altă producţie de bază, fac parte din resturile vegetale. În cantitatea de resturi vegetale pot fi incluseşi culturile succesive, și buruienile uscate. Acumularea şi păstrarea resturilor vegetale la suprafaţă este unul din principiile fundamentale ale agriculturii conservative. Majoritatea avantajelor sistemului rezultă din acoperirea permanentă a solului cu resturi vegetale şi doar câteva din nelucrarea solului.  Aplicarea sistemului no-tillage cu cantităţi insuficiente de resturi vegetale nu ne va permite să beneficiem pe deplin de acest sistem. Fermierii trebuie să conştientizeze beneficiile noului sistem şi să-şi îndrepte eforturile spre producerea
maximă a biomasei în agricultura conservativă, ceea ce va conduce la reducerea semnificativă a costurilor, la ameliorarea solurilor şi la creşterea productivităţii culturilor.

Beneficiile acoperirii suprafeţei solului cu resturi vegetale în cadrul agriculturii conservative

Beneficiile acoperirii suprafeţei solului cu resturi vegetale sunt mai pronunţate odată cu creşterea nivelului de acoperire a suprafeţei solului şi, respectiv, cu cantitatea de resturi lăsate la suprafaţa solului.

Sporirea infiltraţiei apei

Picăturile de ploaie cad pe suprafaţa solului dezgolit ca nişte obuze distrugând agregatele structurale deja slăbite de lucrarea intensivă. Particulele dispersate de sol blochează porii solului şi sigilează suprafaţa acestuia, ceea ce împiedică infiltrarea apei în sol. Când solul se usucă, formează o crustă care împiedică germinarea seminţelor. Acoperirea solului cu resturi vegetale protejează suprafaţa solului de acţiunea explozivă a picăturilor de apă.În cazul în care solul va fi acoperit cu o suficientă cantitate de
resturi vegetale, acest efect va fi observat chiar în primul an al implementării sistemului de agricultură conservativă.

Micşorarea evaporării apei.

Resturile vegetale protejează suprafaţa solului nu numai de picăturile de apă, dar şi de razele solare şi astfel reduce evaporarea de pe suprafaţa solului. Dacă vom deplasa resturile de vegetaţie, se poate uşor de observat că sub resturi solul este umed.Asupra cantităţii de apă evaporată influențează starea resturilor vegetalesau cum sunt orientate: în picioare, culcate sau afânate.

Mărirea cantităţii de ape accesibile pentru plante.

Odată ce resturile vegetale sporesc infiltraţia apei în sol şi reduc evaporarea, mai multă apă este disponibilă plantelor în agricultura conservativă. Acest fapt reduce frecvenţa
şi gravitatea situaţiilor de secetă şi ca rezultat se obţine orecoltă înaltă într-un an secetos şi un risc redus de pierdere a plantelor. Peste o perioadă de timp, odată cu sporirea conținutului de materie organică, creștecantitatea de apă ce poate fi reţinută, reducându-se în continuare riscul secetei.

Micşorarea eroziunii solului cauzată de apă şi vânt.

Eroziunea solului este cauzată de două forţe naturale – vântul şi apa. Moldova se află într-o zonă geografică cu un risc sporit al eroziunii de apă. 2/3 din terenurile arabile se află pe pantă cu risc de dezvoltare a eroziunii. Reducerea eroziunii este una din principalele beneficii ale agriculturii conservative şi unica şansă de salvare a cernoziomului. Deoarece mai multă apă se infiltrează în sol, mai puţină apă se scurge la suprafaţă. Totodată, resturile vegetale micşorează viteza de scurgere a apei pe suprafaţa solului. Combinarea acestor doi factori duce la reducereaeroziunii cauzate de apă. Resturile vegetale protejează solul împotriva vântului și prin faptul ca solul nu este lucrat.

Sporirea activităţii biologice

Resturile vegetale sunt o sursă de hrană pentru fauna şi flora din sol şi totodată habitat pentru multe organisme. De aceea populaţia multor organisme creşte în agricultura
conservativă.În sistemul convenţional,când solul se lucrează anual, resturile (inclusiv rădăcinile) sunt amestecate cu sol umed în condiţii de aeraţie şi sunt repede descompuse de microorganisme,după care cele din urmă pier lăsând o rezervă de azot accesibil după sine. În agricultura conservativă, când resturile sunt lăsate la suprafaţă, sunt descompuse mult mai lent. Doar partea de resturi care este în contact cu solul este umedă şi descompusă de floră şi faună. Datorită prezenţei unei surse constante de hrană în sol apar râmele, care pot fi găsite în sol doar peste câţiva ani după trecerea la agricultura conservativa. Acesta este un indicator că activitatea biologică şi sănătatea
solului se ameliorează.

Sporirea cantităţii de materie organică şi de nutrienţi în sol.

solului descompune materia organică şi reduce fertilitatea solului. În agricultura conservativă descompunerea are loc mai lent şi dacă sunt destule resturi la suprafață, complimentar cu resturile radiculare formarea materiei organice prevalează asupra descompunerii peste o perioadă de timp. Aceasta este baza de sporire a  fertilitățiisoluluiîn agricultura conservativă. Odată cu creşterea conţinutului de materie organică sporeşte calitatea agregatelor structurale datorită humusului nou format care acționează ca un „clei” și tot odată creste cantitatea de nutrienţi accesibili plantelor.

Moderarea temperaturii solului.

Resturile vegetale acoperă suprafaţa solului şi o protejează de razele solare. În timpul zilei solul nu se încălzeşte aşa puternic comparativ cu solul fără resturi vegetale. Noaptea resturile vegetale acţionează ca o plapumă, menţinând solul cald. Primăvara târzie, când solul se încălzeşte lent, acest fenomen poate cauza unele probleme ce ţin de germinarea seminţelor.

Reducerea îmburuienării.

Buruienile
sunt inhibate de resturile vegetale. La acoperirea solului cu cantităţi medii de resturi vegetale, totuşivor apărea unele buruieni, dar se va observa şi o reducere a numărului acestora. Combinarea metodelor de gestionare a buruienilor permite reducerea semnificativă a populației de buruieni din cadrul agriculturii conservative. Cantitatea de resturi aflată la suprafaţa solului este relaţia dintre mai mulţi factori, printre care cei mai importanţi sunt: planta cultivată anul precedent, asolamentul practicat, condiţiile de umectare,mărimea pantei, proprietăţile solului,modul şi tehnica utilizată la recoltarea culturii precedente, sistemul de fertilizare utilizatşi semănătoarea cu care se va
semăna următoarea cultură.Pentru ca resturile vegetale să-şi îndeplinească funcţiile, ele trebuie gestionate cu iscusinţă. Pentru aceasta în agricultura conservativă există o noţiune specială – managementul (gestionarea) resturilor vegetale. Acesta se realizează prin metode mecanice şi biologice. Principalul factor care determină cantitatea
resturilor vegetale este planta cultivată. Anume plantele cultivate în asolament an de an permit a varia cantitatea de resturi vegetale. Chiar în primii ani de trecere la sistemul de agricultură conservativă se recomandă a produce o cantitate cât mai mare de resturi vegetale, dacă condiţiile permit. În agricultura conservativă 6-10 tone/ha de resturi, inclusiv masa vegetală a culturilor succesive ar fi o cantitate optimală. În intervalul speciilor de plante cultivate totdeauna se întâlnesc soiuri sau hibrizi care formează o masă vegetală mai mare; cultivaţi varietăţile de talie înaltă ele de asemenea formează o masă vegetală abundentă. Nici într-o situaţie nu se recomandă arderea paielor! Paiele pot fi înstrăinate de pe câmp doar în condiţiile în care cantitatea  lor este prea mare şi distribuirea lor uniformă ste dificilă.În Moldova, în funcţie de cantatea resturilor vegetale produse, culturile pot fi aşezate în următoarea ordine: floareasoarelui (4,3-5,9 t/ha), porumbul pentru boabe (3,1-5,7 t/ha), grâul de toamnă (2,3 — 4,4 t/ha), mazărea pentru
boabe (1,5-2,0 t/ha) (Zagorcea, C. 1990).Gestionarea resturilor vegetale la culturile care lasă mirişte (în special la grâu, orz, ovăs, secară) începe odată cu perioada de recoltare când după trecerea combinei rămân paiele. În continuare, propun câteva recomandări  privind gestionarea resturilor în agricultura conservativă. Distribuiţi paiele cât mai uniform pe teren.Evitaţi oprirea combinei în lan în  timpul recoltării. Când este necesară oprirea combinei, golirea acesteia se va face în timpul deplasării şi nu după  ce a fost oprită în scopul de a evita formarea grămezilor de paie pe sol. Evitaţi schimbarea direcţiei de înaintare a combinei atunci cândvântul bate puternic. Vântul
puternic va determina o distribuţie neuniformă a resturilor vegetale pe suprafaţa solului, chiar şi în cazul combinelor dotate cu echipamente adecvate pentru distribuţia paielor, mai ales la culturile cu bobul mic. Cea mai bună metodă este utilizarea distribuitoarelor de paie. Fiţi atenţi la distribuirea plevei. Dacă pleava nu este distribuită într-un mod corespunzător, vor apărea probleme pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Prima problemă – calitatea inferioară a semănatului la deplasarea semănătorii pe pleavă.Culturile vor creşte prost, plantulele vor fi subţiri, proaste şi într-o oarecare măsură sensibile la boli. În rândurile de pleavă poate fi observată creşterea intensivă a buruienilor şi a samuraslei, pot apărea probleme mari legate de scăderea capacităţii de concurenţă a culturilor cu buruienile, maturizarea se va produce cu întârziereşi recoltarea va începe mai târziu. În scopul reţinerii cât mai eficiente a zăpezii, mulţi fermieri se străduie să lase cât mai multă mirişte. Dar dacă rămâne prea multă mirişte aceasta poate crea unele dificultăţi în timpul semănatului în anul următor. Experimentarea cu mai multă tehnică agricolă permite să identificăm varianta optimală. Cu cât semănătoarea posedă o capacitate mai mare de curăţare a mulciului din faţă, cu atât mai joasăpoate fi lăsată miriştea. În general, fermierii care lasă miriştea la înălţimea de25 cm obţin cele mai bune rezultate. Înălţimea de cosire a miriştii este un moment foarte important şi necesită o atenţie majoră. Cultura, cantitatea de masă vegetală formată determină variantele posibile. Dacă se va cosi miriştea la o înălţime joasă, atunci va scădea capacitatea de reţinere a zăpezii şi nu va fi posibilă acumularea unei cantităţi mai mari de apă. Cosirea la o înălţime prea mare va conduce la unele probleme de curăţare a boabelor. Miriştea protejează solul de eroziunea eoliană şi reţine zăpada, dar descompunerea ei este destul de lentă din cauza că contactul dintre resturile de mirişte şi sol este limitat. Acest fapt duce la uscarea miriştii şi micşorarea activităţii microorganismelor. Atunci când datorită distribuirii minuţioase a paielor, contactul dintre resturile de mirişte şi sol se măreşte, viteza de descompunere creşte
şi sporeşte activitatea microorganismelor şi accesibilitatea apei. Dacă resturile vegetale din mirişte sunt gestionate adecvat, problemele legate de boli, buruieni şi dăunători rămân aceleaşi ca şi în condiţiile agriculturii convenţionale. Probleme adăugătoare apar doar atunci când nu sunt gestionate corect resturile vegetale. Problemele legate de buruieni se pot agrava în condiţiile în care paiele şi pleava nu sunt distribuite uniform. De obicei, aceasta  se întâmplă, că în condiţii mai reci, sub aşa numita”plapumă” din resturi vegetale, culturile răsar mai încet şi sunt mai des afectate de boli.Dacă în tehnologia conservativă (la fel ca şi în cea tradiţională) apar probleme din cauza bolilor,
acesta este un indicator că asolamentului nu i s-a acordat atenţia cuvenită.  Pentru culturile care lasă cantităţi nu prea mari de resturi, cum sunt: rapiţa, soia, mazărea, muştarul şi inul, nu este necesară o abordare specială de gestionare a resturilor. La recoltarea acestor culturi trebuie să ne menţinem de regulile expuse mai sus – distribuirea uniformă a resturilor în lăţimea de lucru a secerătoarei, evitarea grămezilor, brazdelor şi nu va fi nevoie de mărunţire. Astfel resturile vegetale vor fi utile şi îşi   vor îndeplini funcţiile în cel mai bun mod. Unii practicienirecomandă la recoltarea porumbului pentru boabe dezicerea de la mărunţirea resturilor. Cel mai bine este de a recolta doar ştiuleţii, iar tulpinile să rămână în câmp nemărunţite. În aşa caz, sunt câteva avantaje: recolta se realizează mai rapid, mai mică este sarcina pe combinăşi, respectiv, mai puţine resurse vor fi cheltuite în termeni de carburanţi, piese de schimb, timp. Tulpinile de porumb rămase în picioare, în timpul iernii vor acumula o cantitate
maximă de zăpadă. Semănătoarea mai uşor va tăia resturile vegetale nemărunţite, iar cele mărunţite vor fi deplasate în rândul semănat. Cât de ascuţit nu ar fi discul brăzdarului, dar legile fizicii nu pot fi înconjurate, cu cât suprafaţa de sprijin a resturilor faţă de sol va fi mai mare, mai uşor resturile vor fi tăiate. Cu cât suprafaţa de suport   va fi mai mică, cu atât mai mult va creşte probabilitatea că brăzdarul nu va tăia resturile vegetale, dar le va împinge în rigolă. Prezenţa resturilor în patul germinativ
va crea probleme la germinarea uniformă a seminţelor. Pentru fermierii începători în sistemul no-tillage varianta cea mai bună ar fi mărunţirea minuţioasă a resturilor de porumb (ori cu combina ori cu tocătorul şi utilizarea semănătorilor cu tot setul de utilaje pentru semănatul calitativ). Organele de curăţare a resturilor vor fi urmate
de un disc deschizător care va trece de brăzdarul de deschidere a rigolei. Resturile de floarea-soarelui se recomandă de mărunţit cu tocătorul şi distribuite uniform la suprafaţa solului. Astfel ele vor avea un contact direct cu solul umed care va contribui la descompunerea mai rapida a resturilor. Practicarea unui asolament raţional
prevede alternarea diferitor grupe de culturi. Resturile vegetale ale plantelor cultivate au diferită compoziţie chimică. Pentru gestionarea resturilor este important raportul dintre carbon şi azot (C:N). Raportul ideal pentru microorganismele din sol este de 24:1. Astfel, resturile vegetale de plante leguminoase şi crucifere (muştar, rapiţă)
sunt descompuse repede de microorganisme şi nu se acumulează la suprafaţa solului. Resturile cerealelor şi floriisoarelui sunt descompuse mai lent de către  icroorganismeşi se acumulează la suprafaţa solului. Astfel alternarea acestor plante permite reglarea cantităţii de resturi vegetale. Pentru a spori procesul de degradare a celulozei în practica agricolă se folosesc pe larg preparatele microbiene constituite din diferite amestecuri de microorganisme, care folosesc în calitate de sursă de hrană resturile vegetale şi totodată fixează azotul atmosferic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *