Particularitățile producerii semințelor la culturile cerealiere

Ameliorarea plantelor și menținerea seminței de soi constituie rezultatul final al activității instituțiilor de cercetare cu profil de ameliorare și pot fi considerate drept factori de intensificare a producției agricole. Unul dintre ei este asigurarea obținerii unor recolte garantate în diferite condiții de producere, constă în satisfacerea necesităților pieții agricole cu soiuri și hibrizi performanți, cu capacitate sporită de produc­tivitate, calitate și rezistență la schimbările climatice. Sămânța de calitate superioară pentru semănat este principala condiție pentru obținerea producțiilor în­alte, stabile, de calitate superioară și economicoase.

Producerea și înmulțirea semințelor de soi necesită o des­fășurare continuă, deoarece sectorul agrar are nevoie de aceasta în permanență. Multiplicarea semințelor are loc în cadrul unui sistem planificat cu mai multe verigi. Deși fie­care verigă are sarcini bine determinate ele trebuie să se încadreze în schemele unitare de producere a semințelor. Dacă nu au fost reproduse cantități necesare de sămânță cu însușiri biologice superioare, acestea deseori sunt înlocu­ite, contrar legislației, cu cele de categorii inferioare, ceea ce duce la pierderea caracterelor inițiale și compromiterea chiar și celor mai performante soiuri.

Multiplicarea semințelor din soiuri adaptate cu un potențial înalt de productivitate este un proces dificil și foarte costisi­tor, care se realizează în câmpuri speciale, în anumite con­diții agroclimatice de către specialiști instruiți în acest scop. Toate acestea impune planificarea de către stat a producerii de semințe în cadrul complexului agroindustrial.

Practica mai multor țări pe parcursul anilor demonstrează că cota soiurilor noi în sporirea producției la hectar consti­tuie 40-70%. Dacă la cultivarea în masă a soiurilor noi cu potențial de productivitate înaltă scade, în comparație cu producția medie pe unitatea de suprafață în zona respecti­vă, atunci aceasta se datorează unor abateri de la normele agrotehnice.

Deci, scopul principal la producerea seminței comerciale este păstrarea potențialului înalt al soiurilor și hibrizilor, și asigurarea producătorilor agricoli cu semințe pentru semă­nat de calitate superioară. Acest deziderat, poate fi atins prin selecția de menținere sau colecția conservativă (păs­trarea însușirilor cantitative și calitative ale soiurilor și hibri­zilor creați de amelioratori).

La înmulțirea seminței, se utilizează frecvent noțiunile: să­mânță de soi – pentru a defini sămânța unui soi sau a unui hibrid cu însușiri biologice sau tehnologice valoroase, do­bândită în cadrul unei scheme de selecție și unei biotehno­logii specifice, menite să asigure menținerea caracteristice­lor inițiale ale soiului; sămânța amelioratorului – materialul reprodus a unui soi nou, la data omologării, sămânța de bază – sămânța dintr-o linie consangvinizată sau soi omolo­gat, produsă sub responsabilitatea amelioratorului, potrivit schemei recomandate de selecție conservativă. Această să­mânță, garantează autenticitatea, starea sanitară de o insti­tuție de cercetare cu profil de ameliorare, și este inclusă în procesul de înmulțire ca sursă pentru producerea seminței certificate; sămânță certificată – corespunzătoare normelor de identitate, descendentă, puritate biologică și stare sani­tară. Sămânța certificată cuprinde toate categoriile biologi­ce obținute în procesul de producere a ei: baza superelitei, superelita, elita, diferite înmulțiri ale seminței elită, sămân­ța formelor parentale și sămânță hibridă.

Valoarea biologică a seminței exprimă totalitatea caracte­relor agrobiologice și transmiterea acestora generațiilor ulterioare, în procesul de obținere a producției agricole. Ea este determinată de calitatea, autenticitatea, puritatea bio­logică și starea fitosanitară a seminței. Puritatea fizică, masa semințelor, umiditatea, energia de creștere și valoarea utilă a seminței sunt indicii principali a calității. Aceste însușiri, determinate în laboratoare specializate sunt obligatorii pentru toate categoriile de sămânță, și trebuie să corespun­dă reglementărilor tehnice și standardelor în vigoare.

Identificarea originii seminței, apartenența ei la un anumit soi, determină autenticitatea lui. Ea este confirmată prin actele de proveniență care dovedesc că sămânța aparține unui soi sau hibrid omologat. Puritatea biologică este ga­rantată prin certificat de valoare biologică, eliberat pentru cultura de origine, și se stabilește în câmp, la producător, fiind exprimată prin procentul plantelor tipice soiului, exis­tente în cultura respectivă.

Gradul de infecție a seminței cu agenți patogeni, care pot provoca apariția diferitor boli la plantele de cultură, expri­mă starea fitosanitară, și se determină la plante în câmp, iar la producerea de semințe sunt: menținerea capacității de producție a soiurilor și hibrizilor omologați, păstrarea sănă­tății seminței acestora. De exemplu, la soiuri menținerea ca­pacității de producție necesită păstrarea echilibrului gene­tic, iar la hibrizi favorizarea manifestării efectului heterozis cu intensitatea înaltă.

Practica demonstrează că simpla reînnoire a seminței origi­nare (de bază) nu asigură menținerea caracterelor inițiale a soiurilor cu producție înaltă. Reproducerea îndelungată a unui soi duce la reducerea valorii biologice și dispariția unora din însușirile de bază ale semințelor, la diminuarea treptată a recoltelor și degenerarea soiurilor. De aceea re­înnoirea periodică a categoriilor superioare de semințe cu germoplasmă de valoarea biologică restabilită este obli­gatorie. Înnoirea seminței are loc diferențiat, în funcție de specie, coeficientul de înmulțire a acesteia și probabilitatea diminuării purității biologice a soiului.

Plantele autogame degenerează mai lent și își mențin echi­librul genetic datorită autofecundării, omogenității (unifor­mității). La plantele autogame stabilitatea și omogenitatea soiurilor sunt strâns legate de metoda de ameliorare utili­zată la crearea lor și de gradul de homozigoție a plantelor inițiale de elită. Astfel, soiurile obținute prin selecție indivi­duală dintr-un material inițial de bază mai uniform sunt mai stabile și mai omogene decât cele create prin selecție in­dividuală dintr-o populație hibridă, deoarece homozigoția complectă a descendenței, în ultimul caz, se realizează mai lent. Stabilitatea înaltă și omogenitatea sporită se întâlnesc la soiurile plantelor cu înmulțire vegetativă, la reproduce­rea clonară a cărora nu intervine o sursă ereditară străină.

Potențialul genetic la soiurile de plante alogame este menținut prin polenizarea încrucișată a indivizilor diverse­lor biotipuri. Unirea gameților, diferiți din punct de vedere genetic, transmite generației următoare o stare perma­nent heterozigotă, iar soiurile respective – un număr mai mare de biotipuri, o stabilitate mai redusă și o omogeni­tate mai mică.

Din cele expuse reiese că sarcina principală în producerea seminței la soiuri constă în păstrarea echilibrului lor genetic pentru a le menține identitatea, omogenitatea și stabilita­tea, precum și capacitatea de adaptare la condițiile mediu­lui ecologic.

În conformitate cu standardele internaționale sunt recu­noscute patru clase de sămânță. Acestea sunt definite în felul următor:

  • Sămânța amelioratorului. Sămânța sau materialul vege­tativ originar de reproducere, furnizată și controlată de către instituția de cercetare sau amelioratorul soiului. Această sămânță constituie sursa pentru producerea inițială și periodică a seminței fondatoare, și servește ca proba martor de referință.
  • Sămânța prebază (superelita). Reprezintă stocurile de să­mânță din soiuri și hibrizi omologați sau autorizați și din linii homozigote, care sunt verificate pentru menținerea la cel mai înalt grad a identității și purității genetice. Pro­ducerea acestora trebuie să fie verificată sau aprobată de către ameliorator sau reprezentanții competenți ai instituțiilor de cercetare cu proful de ameliorare. Să­mânța prebază servește drept sursă pentru toate clasele de sămânță.
  • Sămânța bază (elita). Este descendența seminței fonda­toare; în unele cazuri poate fi, de asemenea, descenden­țe seminței înregistrate. În urma purificărilor biologice sămânța înregistrată menține satisfăcător identitatea și puritatea genetică a soiului. Se aprobă și se certifică de către organele certificatoare. Sămânța înregistrată este potrivită pentru producerea seminței certificate.
  • Sămânța certificată. Reprezintă descendența semin­ței superelită și elită sau certificată care este verificată pentru menținerea satisfăcătoare a identității și purității genetice care a fost aprobată și certificată de către in­spectoratul de stat.

Potrivit normelor internaționale, categoriile de semințe: semințele amelioratorului, prebază și bază sunt cultivate și verificate în instituțiile de cercetare sub supravegherea amelioratorului. Sămânțele certificate pot fi produse de agenții economici autorizați în conformitate cu prevederile legii despre semințe și normelor în vigoare.

Inspectorii loturilor de sămânță au dreptul și obligația de a respinge certificarea oricărei categorii de semințe, dacă trasabilitatea și evidența este incompletă, informațiile pre­zentate sunt incorecte sau dacă condițiile generale nu co­respund normelor stabilite pentru sămânța de calitate.

Sămânța hibridă – este obținută prin hibridarea controlată a unor linii sau a unor hibrizi în prima generație, care asigură o productivitate sporită și calitate înaltă datorită efectului heterozis. Hibrizii comerciali pot fi simpli (AxB); duble ((AxB) x(CxD)); triliniari prin hibridarea obișnuită a unui hibrid sim­plu din generația întâi cu o linie (AxB) xC.

Certificarea semințelor și a materialului săditor se realizea­ză după:

  1. stabilirea provenienței semințelor și a materialului săditor;
  2. verificarea amplasării culturilor de soi, distanțelor de izola­re și a rotației;
  3. verificarea aplicării tehnologiei specifice producerii de sămânță;
  4. determinarea autenticității, categoriei și purității biologice.

Culturile semincere trebuie să asigure o puritate biologică înaltă și recoltă sporită. Semănăturile trebuie să fie menți­nute neapărat într-o stare fitosanitară satisfăcătoare, fără buruieni, protejate de boli și dăunători. Îngrășămintele minerale se administrează în funcție de conținutul elemen­telor nutritive din sol și nivelul recoltei programate. Pot fi utilizate îngrășămintele organice doar bine putrezite, fiind­că cele proaspete contribuie la îmburuienirea câmpurilor, deseori cu plante care formează semințe greu separabile.

Înlăturarea impurităților în culturile semincere: specie – grâu de toamnă și secara, orz de toamnă și de primăvară, ovăz și mei; precum și soiurile – grâu aristat de cel nearistat și invers se efectuează îndată după înspicare concomitent cu plivitul de specie. Eliminarea impurificărilor care se deo­sebesc de soiul de bază după culoarea spicului, trebuie să fie realizată la începutul coacerii în ceară. La soiurile de ovăz eliminarea impurităților se efectuează îndată după începu­tul apariției paniculelor: se înlătură ovăzul sălbatic, plantele la care paniculele apar înainte de termen.

Recoltarea sectoarelor semincere la culturile cerealiere se efectuează în mod direct în perioada coacerii depline. La tre­cerea de la o cultură la alta, precum și de la soiurile cu ariste la cele fără de ariste, mai întâi sunt recoltate reproducțiile infe­rioare, apoi categoriile superioare. Astfel, are loc o curățare a combinei și semințele reproducțiilor superioare se impurifică mai puțin cu semințele culturii precedente.

O atenție deosebită trebuie să se acorde la curățarea com­binelor, camioanelor, implicate la recoltarea și transporta­rea semințelor. Producția de pe fâșiile de protecție și din primul buncăr este folosită pentru nutreț. Nu se admite recoltarea consecutivă cu o combină a două soiuri ale aceleiași culturi. Aceasta se referă și la utilizarea mașinilor pentru sortarea semințelor.

Păstrarea temporară și condiționarea semințelor se efectu­ează în depozite sau pe terenuri amenajate special, prevă­zându-se aproximativ câte 3,5 m 2 pentru 1hectar de supra­față recoltată. Unde se amenajează 6-8 terenuri mai mici, cu dimensiunile de 70×12 m fiecare, de-a lungul unei pante. Între terenuri se lasă spații pentru transportul semințelor.

Semințele recondiționate se păstrează în vârfuri lungi sub forma de con, cu înălțimea nu mai mare de 1,5 m. O con­diție obligatorie este curățarea semințelor după recoltare. Tergiversarea acestui proces duce la scăderea facultății ger­minative a semințelor ca urmare a autoîncălzirii. Nu se ad­mite păstrarea pe arie alături a semințelor mai multor soiuri ale aceleiași culturi. Distanța între grămezile de semințe a diferitor soiuri și culturi trebuie să fie nu mai mică de 30- 40 m. Nu este indicată curățarea concomitentă pe același teren a două soiuri.

Semințele condiționate se păstrează în depozit bine dez­infectat, în despărțituri separate pentru a preîntâmpina amestecul lor cu semințele altor culturi, soiuri, reproducții. Se recomandă ca ele să fie păstrate în saci amplasați pe ste­laje din scândură. În lipsa de saci semințele se păstrează în vraf. Indiferent de metoda de păstrare, trebuie să se facă înscrieri în registre și documente respective. La producerea semințelor este important să se țină cont de fondurile obli­gatorii de asigurare.

Vasile Botnari, Institutul de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor al AŞM

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *