Realizări obţinute în agricultura mondială

În perioada 20 – 29 ianuarie 2017, la Berlin, Germania, a avut loc cea de a 91- a ediție a expoziției internaționale „Săptămâna Verde” (Grune Woche Berlin).

Pe plan internațional Săptămâna Verde din Berlin este astăzi cea mai importantă Expoziție pentru agricultură, industria alimentară și horticultură din lume. Conform datelor pre­zentate, în anul 2016 la Expoziția Internaţională Săptămâna Verde au participat 65 de state, din care 29 au avut standuri naționale, fiind estimați la 380.000 de vizitatorii. La expoziţia din anul 2017 au participat în total 1.650 de expozanți din 66 de țări, printre care Ungaria, Franţa, Italia, Spania, Olanda, Elveţia, Norvegia, Polonia, Bulgaria, Croaţia, România, Letonia, Lituania, Estonia, SUA, Canada, Brazilia, Columbia, Georgia, Armenia, Ucraina, Marocco, Iran, India, Tunis etc., care au prezentat realizările de pe piața globală din agricul­tură, horticultură și industrie alimentară.

Expoziţia Săptămâna verde din Berlin include următoarele di­recţii expoziţionale: industria alimentara, agricultura şi horticul­tura, grădini şi furniture pentru casă în cadrul cărora se desfă­şoară atât piața de vânzări cât şi de testari a produselor agricole.

Săptămâna Verde – 2017 din Berlin a prezentat diversitatea agrobusiness-ului modern. Ţara parteneră de la târgul din acest an – Ungaria, a fost prezentată cu diferite specialități tradiţio­nale provenite din toate regiunile sale. Guvernul german a fost reprezentat la târg de către ministerele sale de agricultură, dez­voltare și de mediu, cu reprezentanții departamentelor și pro­ducătorii din diferite regiuni ale țării cu produsele lor.

Începând cu anul 1926, acest târg a oferit producătorilor de produse alimentare și băuturi din întreaga lume o platformă pentru prezentarea mărfurilor sale.

Ca vânzări și piață de testare, Săptămâna verde din Berlin sprijină cu siguranţă teme actuale în construirea imaginii în acest domeniu. Împreună cu abundența și varietatea de pro­duse, variind de la surse regenerabile, materii prime până la produse agricole eco și siguranța alimentară sunt din ce în ce în ce mai importante pe plan mondial.

Săptămâna Verde nu este doar un loc pentru a descoperi produsele agricole, dar şi o platformă pentru discuții și idei avansate, care se desfăşoară odată cu târgul de comerț.

Punctul culminant al programului de sprijin al evenimente­lor specializate a fost Forumul Mondial pentru Alimentație și Agricultură (GFFA) cu obiectul său tematic «Agricultura și apa – cheia pentru a se hrăni». La Conferința de trei zile au participat lideri politici, reprezentanți ai mediului de afaceri, cercetare și societatea civilă din agricultură și industria ali­mentară din lume.

Gama de subiecte abordată la Forumul mondial variază de la acorduri comerciale până la concepte pentru prevenirea im­pactului asupra agriculturii în rezultatul urbanizării. Acest lu­cru oferă tuturor părților interesate o oportunitate de a face față problemelor cheie ale agriculturii globale și să se alăture discuțiilor constructive.

Vizita de lucru efectuată pentru prima dată la această expo­ziție me-a permis să fac cunoștință cu realizările obținute pe plan mondial în domeniul agro-industrial și să acumulez noi cunoștințe în acest domeniu, utile atât pentru cercetări, cât și pentru practica în producție.

Participarea MADR a României cu stand propriu începe cu anul 2003. La ediția din anul 2017, pentru Săptămâna Verde de la Berlin, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a României a închiriat un stand, la care au fost prezenţi ex­perți din cadrul direcțiilor tehnice ale MADR şi la care vizi­tatorii au putut degusta diferite produse, deja recunoscute la nivel European, dar și pe cele, ale căror solicitări se află în curs de procesare.

Au fost prezentate cele mai cunoscute preparate tradi­ționale precum: Magiun de prune Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Salam de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată). Printre produsele româneşti expuse la standul MADR s-au regăsit Caşcavalul de Săveni, brânza de burduf în coajă de brad şi păstrăvul afumat în cobza de brad. Din categoria băuturilor, România a oferit spre degustare Ţuică de Argeşprecum şi vin alb, roşu. Merele de Voineşti, de ase­menea au putut fi degustate de vizitatori. La expoziția inter­națională au participat producători agricoli, care au expus diferite produse: din carne, din lapte, mâncare românească (carne de porc la garniţă, zacuscă etc.), lavandă și produse din lavandă, miere şi produse din miere, brânzeturi, cât şi obiecte de artizanat realizate de meşteşugari.

Ungaria – principalul partener al Germanie la expoziția inter­națională “Săptămâna verde 2017” a fost prezentă cu stan­duri bogate în produse calitative din carne, sucuri şi dulceţuri din fructe şi pomuşoare, băuturi tradiţionale, uleiuri etc.

De asemenea, în acest an şi Bulgaria a fost reprezentată la expoziția internațională “Săptămâna verde Berlin 2017”, prin intermediul Ministerului Agriculturii a Bulgariei, care a închiriat circa 100 m² pentru producătorii agricoli, care au expus diferite sosuri, produse Hand maide, produse din car­ne, produse din lapte, brânzeturi cu trufe, sucuri, oţet, bere, dulceţuri, fructe de zmeur liofilizate, snaks-uri, miere etc.

La expoziția internațională “Săptămâna verde Berlin 2017”, au fost prezenţi producători agricoli din diferite ţări, care au expus realizările lor la produse Hand maide, produse ecolo­gice, produse din carne, produse din lapte, brânzeturi, tru­fe, legume proaspete, prelucrate, conservate, fructe uscate, sucuri, dulceţuri, gemuri din fructe şi pomuşoare, uleiuri, miere, oţet balzamic şi multe alte produse, vinuri, bere şi alte băuturi tradiţionale, oferte pentru agro-turism, realizări în zootehnie, tehnică agricolă, floricultură, pomicultură, le­gumicultură etc.

Săptămâna Verde de la Berlin, care este cea mai importantă Expoziție pentru agricultură, industria alimentară și horticul­tură din lume care prezintă atât piața de vânzări cât şi de tes­tări ale produselor agricole, sper să devină un loc important în prezentarea realizărilor obţinute de către producătorii din Republica Moldova şi care ar putea să deschide noi oportuni­tăți pentru piața produselor moldoveneşti.

Parascovia Sava,
doctor în agricultură, conferenţiar cercetător,
şefa Grupului Arbuşti fructiferi şi căpşun, IP IŞPHTA,
președinta AO APP BACIFERA

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *